Cupa Mondiala 2014

Astazi se joaca multe calificari directe si baraje pentru Cupa Mondiala 2014

Marti seara se vor lamuri lucrurile in cele noua grupe de calificare de pe Batranul Continent. Vom cunoste toate echipele calificate la turneul final din postura de castigatoare ale grupelor, dar vom avea conturat si tabloul final al celor opt formatii care vor sustine baraj. Speram ca printre acestea se va regasi si echipa Romaniei. Pana acum calificate la turneul final sunt doar Italia, Olanda, Belgia, Germania si Elvetia.

Grupa A - Clasament

Situatia este limpede in aceasta grupa. Belgia este castigatoare a grupei, in timp ce Croatia nu mai poate pierde locul al doilea in fata Serbiei.

Grupa B - Clasament

Italia a obtinut de mult locul la turneul final, insa pentru pozitia a doua ramane deschisa o lupta in patru. Bulgaria, Danemarca, Cehia si Armenia isi disputa pozitia secunda care asigura locul la baraj. Danemarca are in mare masura asigurate cele trei puncte cu Malta, iar Armenia are nevoie de un miracol pe terenul Italiei pentru a spera. Bulgaria si Cehia se dueleaza in meci direct. Ocupanta locului doi in aceasta grupa nu este insa sigura de prezenta in baraj din cauza punctajului mic. Doar cele mai bune opt echipe clasate pe locul secund in cele noua grupe merg in playoff.

Grupa C - Clasament

Germania a castigat deja grupa, iar Suedia nu mai poate pierde locul al doilea in fata Austriei dupa victoria obtinuta in meciul direct de vineri. Cu toate acestea, meciul Suedia-Germania se anunta unul extrem de interesant, mai ales dupa acel 4-4 inregistrat in tur la Berlin.

Grupa D - Clasament

Toate calculele din grupa Romaniei sunt in detaliu aici. Un alt scenariu la care nu s-a gandit nimeni este acesta.

Grupa E - Clasament

Elvetia a castigat grupa dupa succesul din Albania, in timp ce locul secund este disputat de Islanda si Slovenia. Insularii au un punct in plus fata de sloveni si vor intalni Norvegia in deplasare, in timp ce Slovenia are deplasare dificila pe terenul Elvetiei.

Grupa F - Clasament

Rusia are trei puncte in fata Portugaliei, cele doua echipe disputandu-si ordinea primelor doua pozitii. Echipa lui Fabio Capello joaca la Baku impotriva Azerbaidjanului si este putin probabil sa intampine o rezistenta prea mare, in timp ce Portugalia primeste vizita celor din Luxemburg. Rusilor le ajunge si un egal pentru a merge direct in Brazilia.

Grupa G - Clasament

Bosnia-Hertegovina si Grecia sunt la egalitate de puncte inaintea ultimei etape, insa bosniacii au un golaveraj net superiorii. Echipa din fosta Iugoslavie joaca in deplasare cu Lituania, un meci extrem de dificil, in timp ce grecii par a avea de inplinit o simpla formalitate acasa cu modesta echipa din Liechtenstein.

Grupa H - Clasament

Anglia si Ucraina se lupta pentru primul loc, diferenta fiind de un punct in favoarea Albionului. Englezii joaca pe Wembley cu Polonia, echipa fara nicio sansa la calificare, dar care va miza pe 18.000 de suporteri, in timp ce Ucraina intalneste in deplasare San Marino, una dintre cele mai modeste echipe din preliminarii. Englezii inca sunt urmariti de ratarea calificarii la Euro 2008 dupa ce au pierdut acasa ultimul meci contra Croatiei, scor 2-3, si sunt pregatiti sa evite orice surpriza neplacuta.

Grupa I - Clasament

Spania, campioana mondiala, se va califica direct la turneul final daca nu va pierde acasa intalnirea cu Georgia, situatie in care Franta va merge la baraj.



Astazi se joaca multe calificari directe si baraje pentru Cupa Mondiala 2014