Onlinesport.ro » Extrasport » Despre onlinesport.ro

Despre onlinesport.ro

Email: contact@onlinesport.ro

de Vadim Cușnarencu

Site-ul onlinesport.ro a fost înființat în anul 2001 de mine ca proiect după absolvirea Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării,  dar și a unui Master de Jurnalism Sportiv Digital urmat în Spania la Universitatea din Malaga, cu o bursă oferită de Eurosport Internațional cu sediul la Paris.

Din 2001 și până în prezent siteul îmi aparține în totalitate și este cel mai vechi site de sport independent din România. Doar două alte siteuri de sport, aparținând însă unor trusturi de presă, sunt mai vechi decât onlinesport.ro, și nu cu mult. 

Am început acest site la vârsta de 25 de ani și am lucrat zi de zi la el timp de 3-4 ani, dimineață-noapte, fără niciun câștig financiar.  De-a lungul anilor s-au implicat în site mulți oameni și companii care au migrat doar spre mai bine și, în general, nu s-au uitat înapoi, pentru că lumea în general uită de unde a plecat. Am ales mereu valoarea și le mulțumesc tuturor celor care au colaborat și colaborează în cadrul acestui proiect, unde s-a intrat mereu pe valoare, pasiune, dorință de performanță și plăcere. Echipa mea a lucrat remote din 2005, am luat oameni pe care nu îi cunoșteam și am oferit cât am putut o șansă și mai mult decât  atât. 

Fiind în 2001 la Paris, nu puteam să urmăresc sportul din România, pentru că niciun site local la acea vreme - de sport și nu numai - nu acoperea evenimentele cu știri în timp real sau live text, nu existau clasamente, rezultate și programe actualizate conform standardelor digitale. Am zis să vin în România, pentru că de aici sunt, și să fac acest site. Peste ani, cred că aici am realizat mult mai multe decât aș fi realizat pe toate planurile oriunde altundeva. Însă, este mult de discutat pe tema ce înseamnă „ a realiza”.

Astfel, în 2001 am conceput onlinesport.ro ca un proiect profesionist, cu un model digital complet, destinat să fie numărul 1 ca abordare și valoare. L-am programat în Dreamweaver, singur, în timpul Sărăbătorilor de Iarnă din 2001 construind platforma pe care urma să fie conținut și prima știre în 2002. Din păcate știrile din acea perioadă nu mai sunt disponibile, dar promit că la un moment dat vor fi, le am. Siteul are arhiva de știri online începând cu 2005. Cred că s-au publciat peste 200.000 de știri în cei 20 de ani care se fac în 2022.

Fără a avea un model în România, ci venind cu standardele pe care le știam din studii sau din practica realizată în alte țări, a apărut onlinesport.ro -  ale cărui inovații au mișcat și influențat piața locală digitală de sport - fiind la momentul lansării și ceva ani după un proiect total unic și inovativ.

Strategia editorială cu care s-a  început, păstrată mai departe inclusiv în prezent, a fost acoperirea sportului cu pasiune pentru jurnalism, profesionalism și echidistanță. Din 2001 până la redactarea acestor lucruri în 2022, cred că onlinesport.ro este singurul site de sport din România care se ocupă doar de aceste lucruri mai departe. Deși toate aceste concepte, ar putea spune unii, nu există sau sunt depășite. Nu sunt depășite și nici expirate, vă zic eu. Se pot face mai bine? Asta da, cu siguranță.

Onlinesport.ro a intrat în forță la început de 2002 cu știri în timp real din sport, live text (în premieră pentru România am venit cu Divizia A 2001/2002, Cupa Mondială 2002, Jocurile Olimpice 2002 și altele), clasamente actualizate în Divizia A după fiecare meci - ceea ce România nu mai văzuse până atunci. Până și știrile în timp real pe care le făceam erau o premieră, pentru că în 2002 toate siteurile actualizau seara pentru a doua zi.

Ceea ce vedeți acum în România, pe onlinesport.ro sau alte siteuri - cum ar fi cronici după meci, evenimentele live text fază cu fază, clasamente etc. - țineți minte, eu le-am făcut și adus primul în România, acest site le-a oferit în premieră în România. Cărțile Internetului din România, fie că vor sau nu, vor trebui să consemneze acest lucru. :) Altfel vor minți. Toți ceilalți au urmat modelul de aici, fără excepție, orice nume vreți voi a urmat ce a fost aici în ceea ce privește inovațiile amintite aici.

Am venit și cu Forumul, creând o comunitate de sport foarte puternică, unică în România la acel moment, pe care mulți au încercat să o copieze de asemenea, fără succes, în cele din urmă, renunțând. Cred în revitalizarea comunității, cu timp, cap și bugete, cu tot Facebook-ul și alte mașinării fără inimă similare.

În cele mai bune vremuri, siteul a ajuns la peste 400.000  de vizitatori unici și 4-5 milioane de afișări pe lună, fără niciun fel de reclamă plătită, crossuri sau alte strategii, doar „word of mouth”. Din cauza limitărilor financiare, implicit tehnologice și alți pumni în gură pe care nu îi detaliez aici traficul nu a putut fi păstrat la acele cote și dezvoltat mai departe.

Un public fidel există și, de ce nu, pe un viitor scurt sau mediu proiectul se poate dezvolta la cote mult mai înalte cu investiții bine gândite în punctele necesare pentru dezvoltare tehnologică și a echipei actuale, cu ținta de a avea un trafic de top în România, dar și un concept nou.

Onlinesport.ro are în 2022 o echipă mai mică decât acum 10 ani, dar fidelă și de bună calitate, fiind mai departe un proiect complet independent, românesc, neafiliat nici unui grup de presă, politic, de interese sau din orice alte domenii.

Le mulțumesc tuturor celor care au lucrat la site, dar în special celor care încă o fac și celor care citesc, partenerilor trecuți și mai ales celor actuali. 

Îmi doresc curând să vedem aici multe lucruri în plus, frumoase și, așa cum s-a început, unice în România, pentru că este încă loc.