Gloria Bistrita

Padureanu critica atitudinea lui Sumudica

Presedintele clubului Gloria Bistrita, Jean Padureanu, a declarat ca degeaba vrea sa fie om de onoare, daca nu are cu cine si ca, prin atitudinea sa, antrenorul Marius Sumudica a lasat sa se înteleaga ca nu vrea sa mai continue la gruparea ardeleana.

"În aceasta perioada am avut o întâlnire cu Marius Sumudica, în urma careia a cerut sa-l mai pasuiesc putin, câteva ore, cu raspunsul în privinta continuarii colaborarii noastre, pentru a-si fixa punctul de vedere. Am uzat amândoi de cuvânt. Ulterior, nu a mai dat niciun raspuns. Înseamna ca nu mai doreste sa lucreze la Gloria. Degeaba vrea presedintele sa fie om de onoare, daca nu are cu cine. În ceea ce priveste banca tehnica, avem timp sa luam o decizie pâna la reluarea pregatirilor. Mai avem câteva variante si vom anunta în timp util, atunci când va fi ceva definitiv", a spus Jean Padureanu într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului.

Antrenorul Marius Sumudica a pregatit echipa Gloria Bistrita în returul sezonului 2009/2010, terminând campionatul pe locul 11.



Padureanu critica atitudinea lui Sumudica