CM 2018

Danemarca invinge Peru la limita. Penalty ratat de sud-americani la 0-0

Sursă foto: twitter.com/dbulandshold

Danemarca, fosta adversara a Romaniei in preliminarii, a debutat in Grupa C cu o victorie la limita, scor 1-0, impotriva nationalei statului Peru.

Reveniti la Cupa Mondiala dupa o absenta de 36 ani, peruanii au inceput in forta partida de la Saransk si au sufocat Danemarca in primele minute printr-o ofensiva totala.

Prima ocazie de gol i-a apartinut lui Carillo in minutul 13, cand acesta a cautat coltul lung si doar interventia lui Schmeichel a pastrat tabela nemodificata.

Danemarca sia-a pierdut unul dintre oamenii de baza in minutul 34, Kvist parasind terenul pe targa dupa un duel aerian cu Farfan.

Sistemul de arbitraj video (VAR) a facut pentru a doua oara in aceasta zi diferenta si Peru a beneficiat in minutul 44 de o lovitura de la 11 metri acordata la faultul lui Poulsen asupra lui Cueva.

Acelasi Cueva si-a asumat executarea penalty-ului si a trimis in forta peste poarta.

Partea secunda a debutat cu o mare ratare a peruanilor, in minutul 57, Trauco, Carillo si Flores nereusind sa reia pe poarta din interiorul careului.

Doua minute mai tarziu Danemarca reusea deschiderea scorului prin Poulsen, jucator care a trimis la coltul scurt din pasa lui Eriksen. Un gol venit contrar cursului jocului.

Peru s-a aruncat in atac si ocaziile de egalare n-au intarziat sa apara, dar Schmeichel a reusit sa blocheze in extremis sutul lui Flores din minutul 60.

Din minutul 63 pe teren si-a facut aparitia si controversatul Guerrero, golgeterul din toate timpurile al nationalei statului Peru (34 goluri in 88 de meciuri).

Peru a trecut pe langa egalare in minutele 69 si 71. Mai intai Farfan n-a reusit sa reia in poarta de langa bara a doua, iar apoi Poulsen a scos cu capul din fata lui Guerrero aflat in pozitie iminenta de gol.

Ratare incredibila din partea lui Guerrero in minutul 78 cand, aflat cu spatele la poarta in interiorul careului, acesta a incercat o finalizare cu calcaiul si mingea s-a scurs agonizant pe langa.

Jorgensen putea inchide meciul in minutul 82, dar un picior aruncat de Advincula a salvat Peru de la gol.

Peru a trecuta inca o data pe langa gol in minutul 84 la sutul lui Farfan din interiorul careului, o minge scoasa de Carillo pentru sutul lui Frafan, dar Schmeichel a scos incredibil cu piciorul.

Danemarca aproape de gol in minutul 86 la demarcarea lui Eriksen, insa decarul nordicilor l-a luat la tinta pe portarul Gallese.

Au evoluat echipele

Peru: Gallese - Advincula, C. Ramos, A. Rodriguez, Trauco - Yotun, Tapia (Aquino '87) - Flores (Guerrero '63), Cueva, Carrillo - Farfan (Ruidiaz '85). Selecţioner: Ricardo Gareca.

Danemarca: Schmeichel - Dalsgaard, Christensen (M. Joergensen '81), Kjaer, Larsen - Kvist (Schoene '35), Delaney, Eriksen - Jorgensen, Poulsen, Sisto (Braithwaite '67). Selecţioner: Age Hareide.

Meciul a fost arbitrat de Bakary Gassama din Gambia.



Danemarca invinge Peru la limita. Penalty ratat de sud-americani la 0-0