US Open

Swiatek, mesaj de forță pentru rivalele de la US Open. Prima surpriză în turneul feminin n-a întârziat

Sursă foto: https://twitter.com/usopen

Iga Swiatek, lidera mondială și deținătoarea trofeului de la US Open, a început în forță ediția din acest an a Grand Slam-ului american.

Jucătoarea poloneză n-a stat prea mult la discuții cu Rebecca Peterson, locul 86 mondial, impunându-se cu un categoric 6-0, 6-1.

Pentru Swiatek este a 54-a victorie a anului în circuit.

Următoarea adversară a liderei mondiale va fi Daria Saville din Australia, ocupanta locului 179 în acest moment.

Prima surpriză la US Open 2023

Maria Sakkari din Grecia, a 8-a favorită a turneului, a fost eliminată în primul tur de Rebeka Masarova (Spania / 71 WTA), cu 6-4, 6-4.

În primul set, Masarova a întors rezultatul de la 1-4.

”De la acel scor am început să joc mai bine, iar ea a ratat câteva mingi. Cred că a fost momentul de cotitură al meciului”, a spus Masarova după întâlnirea cu Sakkari.

Pentru jucătoarea elenă este a opta eliminare în primul tur la turneele majore în 31 de apariții și a doua consecutivă, după cea de la Wimbledon.



Swiatek, mesaj de forță pentru rivalele de la US Open. Prima surpriză în turneul feminin n-a întârziat