US Open

Novak Djokovic triumfă la US Open și ajunge la 24 de titluri de Mare Șlem

Sursă foto: https://twitter.com/usopen

Jucătorul sârb Novak Djokovic a câștigat, duminică noapte, finala US Open disputată contra rusului Daniil Medvedev.

Un succes obținut în minimum de seturi, cu 6-3, 7-6 (7-5), 6-3, prin care Novak Djokovic și-a luat revanșa în fața rusului pentru înfrângerea din finala disputată în 2021. La acel moment, Medvedev l-a învins de asemenea în minimum de seturi pe sârb, oprindu-l pe acesta din tentativa de realizare a Marelui Șlem, prin câștigarea celor patru turnee majore în același ani.

În vârstă de 36 de ani, Djokovic a ajuns cu succesul de la US Open din 2023 la titlul de Mare Șlem cu numărul 24, egalând recordul legendarei Margaret Court vechi de jumătate de secol. La masculin, el este recordman absolut la acest capitol, iar dacă mai reușește un Grand Slam va deveni jucătorul cu cele mai multe titluri majore din istoria tenisului.

„Victoria de aici înseamnă totul pentru mine.Îmi trăiesc visul din copilărie de a concura la cel mai înalt nivel în sport, ceea ce îmi oferă enorm mie și familie mele”, a spus el după meci.

Organizatorii US Open au avut la final de meci un mesaj pentru Daniil Medvedev: „Daniil, New Yorkul te iubește”. Rusul nu a reușit, însă, „să joace mai bine decât el însuși”, pentru a-l bate pe Djokovic.

Djokovic a câștigat în 2023 trei din cele patru turnee majore și este primul jucător din istorie care realizează această performanță de patru ori în carieră. S-a calificat în toate cele patru finale de Grand Slam în 2023, dar nu a reușit să o câștige pe cea de pa Wimbledon, unde a pierdut în fața lui Carlos Alcaraz.

În finala US Open din acest an, Djokovic a câștigat fără probleme primul set. Însă, în setul al doilea a arătat fragilitate și ceva probleme de ordin fizic. Manșa secundă s-a decis la tie-break după dueluri electrizante care au ridicat tribunele în picioare. O oră și 44 de minute a durat setul al doilea, în contextul în care partida s-a încheiat după trei ore și aproape 20 de minute.

Djokovic a făcut diferența în setul al treilea cu un break, după ce Medvedev a acuzat și el probleme la umărul stâng, solicitând o un time out medical la finalul setului secund.

Revenit pe prima poziție a clasamentului ATP după US Open, Djokovic are șansa peste doar câteva luni, în ianuarie, să stabilească recordul absolut de victorii de Grand Slam, 25.

Deja campion de zece ori la Australian Open, sârbul va fi cu siguranță principalul favorit la obținerea unui nou titlu, deși lupii tineri îi contestă tot mai aprig supremația în circuit.



Novak Djokovic triumfă la US Open și ajunge la 24 de titluri de Mare Șlem