Jocurile Olimpice de Iarna Vancouver 2010

Kim Yu-na, sportiva milionara cu inima de aur

Gratioasa sportiva sud-coreeana Kim Yu-na este o "golden girl" de 19 ani, ridicata la rangul de personalitate preferata in tara sa, care a adus milioane si medalii, culminand cu aurul olimpic de joi, de la Vancouver, informeaza AFP.

Kim Yu-na avea opt ani când a început sa viseze. Se uita la televizor la vedeta americana Michelle Kwan, la Jocurile Olimpice de la Nagano, în 1998. Nu si-a mai dorit decât un singur lucru: sa devina patinatoare. Dupa 12 ani, ea este vedeta. Si ce vedeta!

Desi nu are înca 20 de ani, sponsorii o "acopera" cu milioane de dolari. În 2009, anul în care a devenit campioana mondiala, o premiera pentru tara sa, ea a semnat contracte de opt milioane de dolari cu diverse societati, de la constructori de automobile, la fabricanti de cosmetice si producatori de lapte.

Imaginea sa este prezenta peste tot în Coreea de Sud, pe panouri publicitare, în statiile de autobuz, dar si pe produse personalizate scoase pe piata. De asemenea, a fost editata o compilatie cu muzica aleasa de ea pentru programele sale de patinaj. Ea s-a lansat si în muzica, la show-uri televizate si spectacole.

Adulata, ea se deplaseaza în permanenta, în tara sa, alaturi de doua garzi de corp. Kim Yu-na este mai mult decât o sportiva sau o patinatoare, este personalitatea preferata a coreenilor, depasindu-i pe presedintele american Barak Obama, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, si chiar pe presedintele sud-corean, Lee Myung-bak.

Deja popularitatea ei se afla în crestere când, în urma cu patru ani, a fost desemnata sa poarte torta olimpica înainte de JO de la Torino. Ea si-a oferit luxul de a purta din nou torta în decembrie 2009, în drumul spre Vancouver. Kim Yu-na se afla la Hamilton, în Ontario, deoarece ea locuieste în Canada, la Toronto, unde s-a alaturat antrenorului Brian Orser, precum si coregrafului David Wilson.

Tânara sportiva este de o fluiditate extrema pe gheata, atât tehnica dar si artistica. Ea a devenit prima patinatoare care a primit peste 200 de puncte în competitie, la câstigarea titlului mondial de la Los Angeles în 2009.

Ultra favorita la Vancouver, ea nu a tremurat în ciuda presiunii enorme si nu s-a gândit decât ca trebuie sa faca totul bine pentru a nu dezamagi pe nimeni, ca întotdeauna.

"Stiu ca multi oameni asteapta multe de la mine si nu vreau sa-i dezamagesc. Vreau sa fac totul pentru a ma ridica la nivelul asteptarilor lor si voi da totul pâna în ultimul minut. Le sunt atât de recunoscatoare pentru sprijinul lor", afirmase Kim Yu-na înainte de JO.

Kim Yu-na este generoasa. Pe gheata si în viata. Înainte de JO, ea a donat un milion de dolari la UNICEF pentru victimele cutremurului din Haiti.

Mediafax



Kim Yu-na, sportiva milionara cu inima de aur