Extrasport

Date oficiale, exces de mortalitate în septembrie 2022 față de anii trecuți

Excesul de mortalitate din Uniunea Europeană, așa cum arată datele oficiale, continuă în 2022 să fie mai mare față de media lunară a perioadei 2016-2019, dar și mai mare față de septembrie 2020. Doar excesul de mortalitate din septembrie 2021 a fost mai mare.

În luna iulie 2022, excesul de +16% la mortalitate în UE a fost pus pe seama căldurii, inclusiv în Islanda.

În septembrie 2022 nu a mai fost val de căldură, iar datele oficiale de pe siteul UE arată un exces de mortalitate de +9% în UE față de media lunilor septembrie dintre anii 2016 și 2019, adică un plus de 30.000 de decese în septembrie 2022 față de media 2016-2019.

Conform UE; în septembrie 2020 a fost un exces de 28.000 de deces e (+8%) față de media 2016-2019, iar în septembrie 2021 un exces de 44.000 de decese (+13%) față de aceeași medie. Astfel, pe date oficiale, în septembrie 2022, deși nu a fost pandemie, s-a murit mai mult față de septembrie 2020, atunci când covid făcea multe victime. Nu s-a murit mai mult însă față de septembrie 2021.

Tot conform datelor oficiale ale UE „cele mai mari excese de mortalitate din septebrie față de media 2016-2019 au fost în Finlanda și Greecia (ambele +17%), urmate de Estonia (+16%), Germania (+15%)”.

UE omite din textul său că Islanda ca a avut un exces de +21% mortalitate, acolo a fost recordul din păcate.

Toate țările au avut exces de mortalitate în septembrie 2022 comparând cu media pe lunile septembrie ale anilor 2016, 2017, 2018 și 2019, dar datele pentru România pe septembrie 2022 nu au fost încă publicate, așa cum se vede în graficul interactiv din partea de jos a acestei pagini.

Cele mai scăzute creșteri ale mortalității au fost în Luxemburg (+2%), Ungaria (+2%), Bulgaria (+3%), Slovenia (+4%) și Letonia (+5%)”, mai scrie UE. Să vedem cât a avut și România, când se vor afișa datele.



Date oficiale, exces de mortalitate în septembrie 2022 față de anii trecuți