Wimbledon

Hanescu se apara dupa incidentul de la Wimbledon

Victor Hanescu rupe tacerea dupa gesturile golanesti facute la adresa spectatorilor de la Wimbledon. Jucatorul roma a incercat sa explice motivele pentru care a avut acea iesire nervoasa.
"Vreau sa cer scuze publicului, All England Lawn Tennis Club si tuturor celorlalti pentru comportamentul meu din seara trecuta de la sfarsitul partidei cu Daniel Brands. Au existat cativa oameni printre spectatori care m-au insultat de la inceputul meciului.

Am fost pe punctul de a castiga, am avut patru mingi de meci, dar din pacate nu le-am putut inchide. Apoi, la sfarsitul setului patru m-am accidentat la picior. Mi-am pierdut controlul in setul al cincilea dupa ce am auzit inca o insulta din public. Nu ar fi trebuit sa reactionez asa, dar sunt om si fac greseli",  a spus Hanescu.

Pentru ca a scuipat spre spectatorii care l-au fluierat, Hanescu trebuie sa plateasca o amenda de 15.000 de euro, insa ar putea fi si victima unei anchete ATP.

De nervi, Hanescu a inceput sa serveasca precum la antrenamente, sfidand regulile bunului simt, iar acest lucru i-a deranjat pe oficialii ATP.

Onlinesport


Hanescu se apara dupa incidentul de la Wimbledon