Roland Garros

Iga Swiatek și-a apărat titlul la Roland Garros după un meci de mare luptă. Karolina Muchova a condus cu 2-0 și 4-3 în decisiv!

Sursă foto: https://twitter.com/rolandgarros

Pentru a treia oară în carieră jucătoarea poloneză Iga Swiatek a câștigat turneul de la Roland Garros, dar este primul titlu major obținut la capătul unui meci de trei seturi. Iga Swiatek a învins-o în finală pe Karolina Muchova din Cehia, cu 6-2, 5-7, 6-4, în setul decisiv jucătoarea poloneză revenind de la 0-2 și 3-4.

Swiatek a început în forță și după doar zece minute de la startul partidei avea deja 3-0 pe tabelă, grație unui break urmat de un game alb pe propriul serviciu.

După ce a obținut primul ei game în meci Muchova a început să pună probleme adversarei și n-a lipsit mult să reușească cel dintâi break.

Poloneza a scăpat până la urmă dintr-un game complicat de peste șapte minute, păstrând ecartul de trei game-uri (4-1).

Primul set i-a revenit lui Swiatek la capătul unui break adjudecat la zero, Muchova plătind tribut celor 14 erori neforțate.

Swiatek a repetat scenariul din primul set, distanțându-se rapid la 3-0 în debutul setului al doilea.

De această dată însă Muchova a avut răspuns și a replicat la rându-i cu o serie de trei game-uri la rând. Pusă sub presiune pentru prima dată serios în acest meci, Swiatek a replicat cu un game la zero pe propriul serviciu, revenind la conducere (4-3).

Muchova a trecut în premieră la conducere (5-4) dup un nou break pe fondul înmulțirii erorilor neforțate în jocul lui Swiatek.

În cele din urmă, după mai bine de o oră, Muchova a tranșat setul secund în favoarea sa, trimițând finala în decisiv.

Aici, Muchova a condus cu 2-0 și 4-3, dar n-a reușit să profite de avantajul de pe tabela. Swiatek a forțat pe final, sprintând spre titlu cu trei game-uri consecutive.

Karolina Muchova a fost a treia jucătoare din Cehia diferită în ultimele cinci finale la Roland Garros, după Marketa Vondrousova (2019) și Barbora Krejcikova (2021). Doar aceasta din urmă a reușit să câștige titlul.

În 2022, Iga Swiatek o învingea în finala de la Roland Garros pe Coco Gauff, cu 6-1, 6-3, după ce în 2020 trecea de americanca Sofia Kenin, cu 6-4, 6-1.

Finala din acest an a fost doar a doua din ultimele cinci ajunse în setul decisiv.

Iga Swiatek e prima jucătoare care își apără titlul la Roland Garros după Justine Henin, în 2007.



Iga Swiatek și-a apărat titlul la Roland Garros după un meci de mare luptă. Karolina Muchova a condus cu 2-0 și 4-3 în decisiv!