Beijing 2022

Cea mai bună patinatoare din istorie a debutat superb la Jocurile Olimpice

Rusoaica Kamila Valieva, în vârstă de doar 15 ani a debutat cu un program superb la Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022.

Ea este a patra patinatoare din istorie care execută cu succes o săritură triplu axel, după Midori Ito (1992), Mao Asada (2010) și Mirai Nagasu (2018).

Săritura triplu axel a fost considerată una dintre cele mai dificile elemente din patinajul masculin, dar pentru băieți granițele au fost împinse ulterior către săritura cvadruplă. Totuși, la feminin, triplul axel rămâne o raritate.

Valieva este denumită probabil cea mai bună patinatoare din istorie. Execuțiile sale sunt perfecte, fără niciun fel de greșeală. În plus, alunecarea pe gheață, rapidă și în același timp impecabilă, are o grație supremă.

Programul Valievei poate fi văzut aici.

Valieva a reușit duminică unul dintre cele mai mari punctaje din istoria programului scurt de patinaj artistic, 90.18 puncte, plasînd Rusia pe locul 1 după două zile din cele trei rezervate concursului pe echipe.

Prestația ei a fost atât de frumoasă încât echipa de patinaj a SUA a aplaudat-o la scenă deschisă.



Cea mai bună patinatoare din istorie a debutat superb la Jocurile Olimpice