Beijing 2022

Chinezii le sufla aurul rusilor la patinaj artistic in proba perechilor si urca pe trei in ierarhia pe medalii

Sursă foto: https://twitter.com/ISU_Figure/

Final electrizant in concursul de perechi la patinaj artistic, unde chinezii Wengjing Sui si Cong Han au cucerit in premiera medaliile de aur.

Primii dupa programul scurt, Sui si Han au adunat cel mai mare punctaj si la programul liber, devansandu-i pentru putin pe rusii Evghenia Tarasova si Vladimir Morozov.

Chinezii campioni mondiali in 2017 si 2019 au avut un total de 239.88 puncte, in timp ce rusii au adunat 239.25 puncte. O diferenta infima facuta la mici detalii.

Medaliile de bronz au revenit perechii ruse Anastasia Mishina si Aleksandr Galliamov (237.71 puncte).

Pentru China este prima medalie la patinaj artistic la aceasta editie a Jocurilor Olimpice.

O medalie de aur prin care China urca pe locul trei in ierarhia pe medalii inaintea zilei finale de competitii la Beijing. China ajunge la 9 titluri olimpice, devansand marea rivala SUA (8). Norvegia conduce detasat (15), fiind urmata de Germania (10).



Chinezii le sufla aurul rusilor la patinaj artistic in proba perechilor si urca pe trei in ierarhia pe medalii