Serie A

Victorie uriasa pentru Napoli in derby-ul de clasament cu Juventus

Sursă foto: https://twitter.com/en_sscnapoli/

Primele doua clasate din Serie A au oferit un meci cu sase goluri, vineri seara, pe stadionul care poarta numele lui Diego Armando Maradona.

Napoli s-a impus cu un categoric 5-1 in fata lui Juventus si a evadat la zece puncte in fruntea clasamentului.

Nigerianul Victor Osimhen a deschis scorul dupa doar 14 minute cu o reluare din interiorul careului.

Un gol la care Juventus a reactionat rapid, piemontezii trecandu-si in cont o bara transversala la sutul lui Di Maria, in minutul 26.

Napoli si-a majorat avantajul prin gruzinul Kvaratskhelia, jucator care a punctat cu un sut din interiorul careului la pasa lui Osimhen.

Juventus a redus din diferenta dupa doar trei minute prin Di Maria si la pauza s-a intrat cu 2-1 pentru Napoli.

Impinsi de la spate de vulcanicii suporteri napoletani, jucatorii gazda au refacut diferenta de doua la zece minute dupa pauza prin Amir Rrahmani. Acesta a trimis in forta din voleu o minge centrata din corner.

Juventus avea sa mai incaseze doua goluri pana la final. Osimhen si-a trecut in cont dubla cu o lovitura de cap din centrarea aceluias Kvaratskhelia, in minutul 65, pentru ca macedoneanul Elmas sa inchida tabela sapte minute mai tarziu.

Pentru Juventus se incheie o serie fabuloasa de opt meciuri castigate la rand in campionat fara gol primit.

AC Milan se poate apropia la sapte puncte de liderul Napoli in eventualitatea unui succes, sambata, pe Via del Mar din Lecce. Pana atunci Napoli ramane la zece puncte de principalele urmaritoare si perspectiva unui scudetto prinde din ce in ce mai mult contur langa Vezuviu.



Victorie uriasa pentru Napoli in derby-ul de clasament cu Juventus