Serie A

Inter Milano, campioana Italiei pentru a 20-a oară în istorie

Sursă foto: https://twitter.com/Inter_en

Echipa Inter Milano a cucerit titlul cu numărul 20 în Serie A după victoria obținută în Derby della Madonnina contra rivalei locale AC Milan, scor 2-1.

Acerbi a deschis scorul pentru Inter, în minutul 18, iar Thuram a ratat de puțin desprinderea pe tabelă.

La patru minute după pauză Thuram a marcat golul de 2-0 pentru nerrazzuri.

AC Milan a redus din diferență prin Tomori, cu zece minute înaintea finalului care a fost unul tensionat.

Theo Hernandez și Calabria de la Milan, respectiv Dumfries de la Inter au fost eliminați pentru implicarea într-o altercație în minutele suplimentare.

Cu cele trei puncte obținute Inter Milano devine matematic noua campioană a Italiei.

Pentru Inter este titlul cu numărul 20 din istorie, astfel că pe tricou echipa din Milano își va trece din sezonul următor două stele.



Inter Milano, campioana Italiei pentru a 20-a oară în istorie