Serie A

Stefan Radu eliminat in derby-ul orasului Roma

Sursă foto: twitter.com/asromaen

Fundasul roman Stefan Radu si-a lasat echipa, Lazio, in inferioritate numerica pentru ultimele zece minute ale derby-ului cu AS Roma.

Un duel incheiat la egalitate, scor 0-0, intre doua echipe obosite, care veneau dupa meciuri infernale la mijlocul saptamanii in cupele europene.

Chiar si asa, AS Roma a fost echipa mai aproape de victorie, bosniacul Edin Dzeko ratand incredibil trei ocazii intr-un singur minut in prelungirile partidei. Una dintre ele a fost o minge trimisa cu capul in transversala.

Lazio si Roma raman la egalitate de puncte in clasament pe locurile 3-4 si se lupta in continuare cu Inter Milano pentru o prezenta in Champions League sezonul urmator.

Tot duminica AC Milan a blocat-o pe Napoli, scor 0-0, rezultat de care a profitat Juventus (3-0 acasa cu Sampdoria. Echipa din Torino s-a distantat astfel la sase puncte in fruntea clasamentului din Serie A cu sase etape ramase pana la finalul sezonului.



Stefan Radu eliminat in derby-ul orasului Roma