Serie A

'Evolutia lui Chivu la mijlocul terenului nu a convins'

Prestatia jucatorului roman al echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, care a fost folosit ca mijlocas la inchidere in partida de miercuri seara, contra formatiei Fiorentina (0-0), nu a fost una convingatoare, conform presei din Italia.
"Pus sa joace in linia mediana din cauza absentelor pe care Inter le are in acest compartiment, Chivu nu a convins suficient. A incercat de multe ori sutul de la distanta dar nu a avut precizie", noteaza agentia Datasport, care le-a notat pe internationalul roman cu nota 6.

De asemenea, cotidianul Il Giornale a scris ca a fost evident faptul ca internationalul roman nu a evoluat pe postul sau obisnuit, cel de fundas central. "Inter a fost putin in dificulate in acest meci, cu Chivu care nu a fost plasat pe postul sau obisnut pentru ca Mourinho nu a avut incredere sa joace inca din primul minut cu Vieira, care a intrat pe gazon abia in minutul 62, in locul lui Dacourt".

Site-ul goal.com considera ca mijlocasul Cristian Chivu (5), alaturi de Obinna (5) au fost jucatorii campioanei Italiei care au avut cel mai slab randament in partida contra Fiorentinei.

De cealalta parte, site-ul eurosport.it noteaza ca tinand cont de faptul ca internationalul roman este la baza fundas, atunci se poate spune ca internationalul roman s-a achitat bine de sarciniile pe care i le-a dat tehnicianul Jose Mourinho: "Paradoxal, daca ne gandim la faptul ca jucatorul romin este fundas, putem considera ca a fost cel mai bun mijlocas de la Inter. A fost unul dintre putinii fotbalisti care a incercat sa joace cu baloane pe jos". Site-ul italian l-a notat pe Chivu cu 6,5, fiind alaturi de Burdisoo (6,5) si Cordoba (7) printre cei mai buni jucatori ai echipei Inter in partida de miercuri.

Ziarul La Nazione a notat ca presatatia capitanului nationalei Romaniei a fost una in nota echipei, fara sa iasa prea mult in evidenta.

De asemenea, site-ul sportvai.it a scris ca evolutia fundasului roman a fost una buna, dar Chivu a facut mai bine faza defensiva decat cea ofensiva: "Chivu a facut o partida buna in aparare, dar a oferit prea putine pase in ofensiva catre Pazinni si Osvaldo" . Sportvai .it considera ca cei mai buni jucatori ai echipei din Milano in jocul de miercuri de la Florenta au fost Chivu (6,5), Julio Cesar (6,5) si Maicon (6)

Adversara Stelei din grupa F a Ligii Campionilor, AC Fiorentina, fara Adrian Mutu, accidentat, a terminat, miercuri, la egalitate, scor 0-0, partida sustinuta, pe teren propriu, in compania campioanei Italiei, Inter Milano, la care Cristian Chivu a evoluat pe intreaga durata a partidei.

Mediafax



'Evolutia lui Chivu la mijlocul terenului nu a convins'