Jiul Petrosani

Alin Simota: "Situatia este rusinoasa si dezastruoasa"

Patronul clubului Jiul, Alin Simota, a declarat, marti, ca situatia echipei din Petrosani este rusinoasa si dezastruoasa dupa infrangerea din partida cu Unirea Urziceni, mentionand ca este sceptic in ceea ce priveste indeplinirea baremului de 25 de puncte pana la finalul sezonului.

"Situatia de la echipa este una mai mult decat rusinoasa si dezastruoasa. Nu mai iau nicio masura financiara pentru ca Dumnezeu e sus si vede tot. Se va ocupa el de asta pana la urma. In acest moment, nu cred ca vom reusi sa facem baremul de 25 de puncte si probabil ca urmatoarele deplasari vor fi tratate de jucatori ca niste excursii. Sunt de aproape 7 ani in fotbal, dar nu am mai vazut asa ceva, ei niciodata nu sunt vinovati de nimic", a spus patronul gruparii din Petrosani.

In situatia in care nu va indeplini baremul de 25 de puncte, echipa Jiul Petrosani va fi penalizata in campionatul urmator, cand va activa in Liga a II-a, cu diferenta dintre punctele realizate si cele stabilite prin barem.

Alin Simota a mentionat ca a fost surprins de decizia presedintelui executiv Ilie Balanescu de a-si anunta demisia din functie. "Nu am apucat sa vorbesc cu Balanescu despre demisia lui. Nu am la cunostinta o demisie scrisa a acestuia", a precizat Simota.

Tot marti, Ilie Balanescu a afirmat ca va avea in curand o discutie cu Simota. "Pentru mine actualul sezon competitional este cel mai negru de cand sunt la aceasta echipa, un an rusinos in care vom retrograda", a spus Balanescu.

Mediafax



Alin Simota: "Situatia este rusinoasa si dezastruoasa"