Liga 1

FCSB se desprinde in clasament dupa 3-1 cu Hermannstadt

Sursă foto: facebook.com/FCSBOfficial

Liderul FCSB s-a distantat la patru puncte in clasamentul din Liga 1 Betano dupa victoria obtinuta in deplasare, scor 3-1 (1-1), cu Hermannstadt.

O victorie obtinuta de bucuresteni dupa ce formatia gazda a deschis scorul prin Dilbea dupa o faza fixa de la coltul terenului in minutul 25.

La 0-0 cei de la FCSB ratasera golul de 1-0 prin Man cu un sut din sase metri blocat de portarul sibian Cabuz.

Asa am trait Hermannstadt - FCSB 1-3

FCSB a egalat cu patru minute inaintea pauzei prin Tanase, jucator care a marcat cu sansa, sutul acestuia fiind deviata in poarta de un aversar.

In partea secunda FCSB a transat disputa prin reusitele lui Gnohere din minutul 57 si Tanase din minutul 66.

Doua goluri marcate dupa faze de contraatac cu finalizari similare. Gnohere a ramas singur cu portarul si a finalizat cu sut pe sub Cabuz, in timp ce Tanase si-a deschis unghiul trimitand in poarta goala.

FCSB are patru puncte in fata celor de la Astra, dupa prima infrangere suferita de giurgiuveni in deplasare cu Viitorul.

Caseta tehnica

Hermannstadt: Căbuz - Company, Mijuskovic, I. Stoica, Tătar - Dîlbea, Antonov – Petrescu (Abdurahimi ’62), Bruno (Tsoumou ’69), Nkololo (Serediuc ’84) – Blănaru. Antrenor: Alexandru Pelici

FCSB: Bălgrădean - Benzar, Planic, Morais, A. Stan - Nedelcu, Ov. Popescu (Moruţan ’38) - Man, Tănase, Coman (Teixeira ’46) – Gnohere (Filip ’75). Antrenor: Nicolae Dică

Cartonaşe galbene: Antonov ’36, Tătar ’83, Tsoumou ‘90+3 / Moruţan ’42, Benzar ‘50

Arbitru: George Rădulescu.



FCSB se desprinde in clasament dupa 3-1 cu Hermannstadt