EURO2016

Iordanescu: “E dureros si trist. Jucatorii au capul in pamant”

Selectionerul Anghel Iordanescu a laudat jocul tricolorilor in meciul cu Franta si spune ca obiectivul pana la meciul urmator va fi recuperarea fizica dar si mentala a jucatorilor.

“Am facut o partida buna in care am avut momente bune si momente mai putin bune. Am avut o buna organizare si disciplina tactica. Daca reuseam sa marcam in startul jocului, lucrurile stateau cu totul altfel. Au fost si momente cand am cedat mijlocul terenului, dar am inceput iarasi bine repriza a doua cu ocazia rarisima a lui Stancu”, a spus selectionerul la Dolce Sport.

“Este dureros si trist sa pierzi la acest nivel in minutul 88. Vreau sa-i felicit pe jucatorii nostri pentru hotararea si determinarea din joc. Franta este o echipa valoroasa, cu o forta de joc uriasa, cu jucatori de mare calitate. Am primit un gol fabulos care nu poate veni decat de la un jucator de mare valoare. Oftez pentru ca este greu sa-i fac pe jucatori sa ridice capul din pamant. Cu totii sufera in vestiar”, a mai spus Iordanescu.

Pentru Romania urmeaza meciul cu Elvetia, echipa care va intalni Albania, sambata de la 16:00, iar selectionerul spune ca se vor depune eforturi pentru recuperarea fotbalistilor nostri. Iordanescu a vorbit cu diplomatie si de golul la limita regulamentului marcat de Giroud.

“In principal va trebui sa refacem jucatorii din punct de vedere fizic si din nou sa-i montam mental. Sincer sa fiu nu pot sa ma pronunt in ceea ce primeste faza de la primul gol. Inteleg ca Ciprian reclama fault clar si din acest punct de vedere il cred pe el”, a concluzionat Iordanescu.



Iordanescu: “E dureros si trist. Jucatorii au capul in pamant”