EURO2016

Anglia evita surpriza cu Slovenia, Moldova pierde acasa cu Liechtenstein

Seara de sambata a programat alte partide din preliminariile EURO 2016, iar partida Anglia-Slovenia a fost cap de afis intre meciurile de la ora 19:00.

Pe un Wembley cu un gazon intr-o conditie precara din cauza unui meci de fotbal american disputat cu putine zile in urma, Anglia lui Roy Hodgson a revenit de la 0-1 si s-a impus fara emotii in fata Sloveniei.

Oaspetii condusi de pe margine de vechea noastra cunostinta din 2001 Srecko Katanec au deschis scorul in minutul 57 prin autogolul lui Hendersson.

Bucuria slovenilor nu a durat decat doua minute, Rooney egaland din lovitura de la 11. Welbeck a securizat victoria Angliei cu o dubla prin doua executii din interiorul careului.

Anglia ajunge la 12 puncte dupa patru meciuri si conduce autoritar o grupa in care are de doua ori mai multe puncte decat principala urmaritoare Slovenia.

In Grupa G, Austria a invins Rusia, cu 1-0, printr-un gol marcat de Okotie pe contraatac in minutul 73. Acelasi jucator a mai avut un gol neacordat pe nedrept, balonul trimis de el depasind linia portii ruse.

Moldova, echipa care izbutea surpriza si pleca neinvinsa de la Moscova in etapa precedenta, a comis-o pe teren propriu si a pierdut cu Liechtenstein, scor 0-1.

Un alt rezultat care poate fi trecut la capitolul surprize s-a inregistrat in San Marino, unde echipa gazda a reusit sa nu piarda in fata Estoniei (0-0).

Andrey Yarmolenko, considerat in Ucraina urmasul lui Andrey Shevchenko, a reusit un hattrick in victoria Ucrainei in Luxemburg, scor 3-0, intr-o grupa din care mai fac parte Slovacia si Spania.

Ucraina are 9 puncte din patru meciuri, dar Spania si Slovacia joaca sambata seara de la 21:45 cu Belarus, respectiv Macedonia.



Anglia evita surpriza cu Slovenia, Moldova pierde acasa cu Liechtenstein