EURO 2020

UEFA a primit garantiile Bucurestiului pentru gazduirea meciurilor la EURO 2020

Federația Română de Fotbal a depus la UEFA ultima scrisoare de garanție din cele 24 necesare reafirmării disponibilității de găzduire a Campionatului European de Fotbal - EURO 2020.

”Pentru România este un eveniment cu potențial enorm, care ne poate aduce extrem de multe beneficii economice, de imagine, dar și statutul de bun organizator, ceea ce ne-ar da posibilitatea găzduirii pe viitor și a altor competiții de anvergură. Personal mă bucur că vom reuși în acest an să finalizăm atât cele trei stadioane aflate acum în construcție, cât și lucrările de infrastructură, astfel că vom avea pentru competiția din 2021 condiții europene pentru desfășurarea turneului. Guvernul României, pe lângă sprijinul acordat pentru organizarea EURO 2020, pe care l-a și declarat de importanță națională, și-a afirmat dorința de a găzdui meciuri în plus”, a declarat Ionut Stroe, ministrul Tineretului si Sportului.

La randul sau, Razvan Burleanu (presedintele FRF) a spus: ”În numele iubitorilor de fotbal din România, țin să mulțumesc miniștrilor implicați în procesul de regarantare a găzduirii EURO 2020 la București, domnului Ionuț Stroe personal pentru rolul de coordonare ministerială. Într-un timp foarte scurt și în condiții foarte speciale din cauza pandemiei, practic, Guvernul României a refăcut de la zero toată birocrația necesară găzduirii în România a turneului UEFA EURO 2020. Sunt convins că eforturile merită cu prisosință pentru că, astfel, în 2021, vom asista în România la un eveniment sportiv cu o grandoare pe care n-am avut-o după 1989 și, totodată, va fi o mare sărbătoare a fotbalului, o descătușare după ce vom fi trecut de pandemie”.

Campionatul European de fotbal se va desfasura in perioada 11 iunie - 11 iulie 2021, fiind amanat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus care a lovit lumea in primele luni din 2020.

Bucurestiul ramane sa gazduiasca patru meciuri, asa cum fusese stabilit initial, trei in Grupa C si una dintre optimile de finala.

Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00
Austria – câștigătoare play-off D sau A

Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00
Ucraina – Câștigătoare play-off D sau A

Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00
Ucraina – Austria

Optime de finală

Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00
1F – 3A/B/C



UEFA a primit garantiile Bucurestiului pentru gazduirea meciurilor la EURO 2020