Cupa Romaniei

Surpriză de proporții în Cupa României Betano. Deținătoarea trofeului învinsă de o echipă din Liga 2

Sursă foto: https://www.facebook.com/fccorvinul1921/

Corvinul Hunedoara a produs surpriza etapei secunde din faza grupelor în Cupa României Betano împotriva echipei Sepsi, formația care a câștigat ultimele două ediții din competiție.

Antonio Manolache a marcat unicul gol al meciului de la Hunedoara, în minutul 57, după o fază de la colțul terenului. A fost o centrare în șase metri și Manolache a marcat cu capul din șase metri la colțul lung.

Cei de la Sepsi au ratat cea mai mare șansă de gol în minutul 70, când Adnan Aganovic a căutat vinclul cu un șut din lovitură liberă. Portarul Lefter s-a întins și a respins spectaculos în afara terenului.

Corvinul Hunedoara conduce Grupa A cu punctaj maxim după două etape. În prima etapă, Corvinul învinsese pe Chindia Târgoviște, cu 2-0, iar misiunea hunedorenilor din ultima etapă e una facilă, urmând a evolua în deplasare cu Progresul Pecica (Liga 3).

Sepsi a câștigat Cupa României Betano în ultimii doi ani și după două etape din actualul sezon are un singur punct în clasament.

Covăsnenii vor întâlni Petrolul, în deplasare, în etapa finală a fazei grupelor.

 


Surpriză de proporții în Cupa României Betano. Deținătoarea trofeului învinsă de o echipă din Liga 2