Cupa Romaniei
Farul
0
1
Incheiat
Sepsi
Gheorghe 47'

Așa am trăit Supercupa României: Farul - Sepsi

Am transmis live text în această pagină, sâmbătă, de la ora 20:00, a 25-a Supercupă a României din istorie. Campioana Farul Constanța a întâlnit pe Sepsi Sf. Gheorghe pe arena ”Ilie Oană” din Ploiești. 

Incheiat
21:59

Final de partidă. Sepsi câștigă Supercupa României pentru al doilea an consecutiv.

A doua repriza
90'

Mihai Popescu reia peste poartă. Posibil să fi fost ultima șansă de gol a Farului. Campioana rămâne fără șut pe poartă.

90'

Damașcan aproape să dubleze avantajul celor de la Sepsi.

90'

Mare ocazie ratată de Farul pe contraatac. Dumitrache reia cu capul peste poartă din alergare.

90'

Meciul e prelungit cu 6 minute.

80'

Alibec trage puțin peste poarta celor de la Sepsi.

79'

Safranko nu mai poate continua din cauza unei accidentări și îi lasă locul lui Rondon la Sepsi.

68'

Safranko este al doilea jucător avertizat de la Sepsi. În total, cinci cartonașe până acum în meci.

65'

Minge în careu pentru Alibec. Apare Ciobotariu și respinge in extremis.

64'

Borgnino, noul decar de la Farul, se alege cu un galben pentru un fault asupra lui Ștefănescu.

63'

Intră și Rivaldinho în locul lui Sali la Farul.

61'

Mihai Popescu în locul lui Queiros la Farul.

59'

Sali trimite pe poartă din lovitură liberă. Mingea e respinsă de covăsneni.

58'

Cartonaș galben primit de Bălașa (Sepsi) pentru un fault în marginea careului propriu.


47'

Gol Gheorghe!

Sepsi deschide scorul după o acțiune rapidă. Ciobotariu centrează în fața porții și Ion Gheorghe reia cu capul în poartă.

46'

Două schimbări la Farul: Borgnino în locul lui Vînă și Sîrbu în locul lui Kiki.

46'

S-a reluat partida.

Pauza
20:51

0-0 la pauză în Supercupa României.

Prima repriza

44'

Ocazie!

Cea mai mare ocazie a meciului este ratată de Sepsi prin Safranko. Acesta reia din șase metri direct în Aioani.

42'

Sali pătrunde în careul advers cu mingea la picior, dar se pierde în propriile driblinguri.

31'

Borza trimite peste poarta covăsnenilor.

29'

Șut de la distanță încercat de Ștefănescu. Mingea trece pe lângă poarta celor de la Sepsi.

26'

Primul galben din Supercupă este văzut de Vînă de la Farul.

12'

Mazilu șutează peste poarta celor de la Sepsi.

1'

Andrei Chivulete fluieră startul meciului.

Inainte de meci
19:05

Echipele de start

Farul: Aioani - Kiki, Boli, Queiros, Borza - Nedelcu, Vînă, Artean - Mazilu, Alibec, Sali.

Sepsi: Niczuly - Ciobotariu, Bălașa, Ninaj, Oteliță - Păun, Rodriguez - Ștefănescu, Matei, I. Gheorghe - Safranko.

 


Așa am trăit Supercupa României: Farul - Sepsi