Cupa Romaniei

Alro Slatina elimina Vasluiul din Cupa

Echipa Alro Slatina a reusit cea mai mare surpriza a saisprezecimilor Cupei Romaniei, eliminand pe FC Vaslui, scor 4-3, in urma loviturilor de la 11 metri. Dupa 120 de minute scorul a fost egal, 0-0. Formatia pregatita de Lopez Caro a incheiat meciul cu un jucator mai putin, dupa ce Lucian Sanmartean a primit cartonasul rosu in minutul 104.
Vasluienii au inceput seria loviturilor de departajare, deschizand scorul prin Zmeu. Alro a egalat prin Voicu, pentru ca Milanov de la Vaslui sa inscrie pentru 2-1. Veteranul Dumitra a facut 2-2, dupa care Adailton a scuturat plasa pentru 3-2.

Kuciak a reusit sa respinga sutul lui Kalai, dupa care a fost randul lui Wesley sa fie 'citit' de Tataru, tanarul goalkeeper al gazdelor.

Pasare a restabilit egalitatea, scor 3-3, dupa care a fost randul lui Yero sa rateze, Tataru remarcandu-se din nou.

Precup a transformat penaltiul decisiv care a trimis Alro Slatina in optimile de finala, adancind criza interna de la FC Vaslui.

La meciul de pe Stadionul Metalurgistul au asistat 4.000 de spectatori, arena slatineana dovedindu-se neincapatoare pentru meciul din saisprezecimile Cupei Romaniei.

Onlinesport



Alro Slatina elimina Vasluiul din Cupa