CM 2022

Premiera la Cupa Mondiala: o femeie va arbitra la centru un meci

Sursă foto: https://twitter.com/TCCoficial/

FIFA a anuntat ca Stephanie Frappart va conduce la centru intalnirea Germania - Costa Rica din ultima etapa a Grupei E la Cupa Mondiala din Qatar.

Va fi pentru prima data cand o femeie va conduce la centru o intalnire la un turneu final de Cupa Mondiala la masculin.

Meciul Germania - Costa Rica se va disputa, joi, de la ora 21:00, pe arena Al Bayt din Al Khor.

Frappart face parte din lotul de 36 de arbitri convocat de FIFA pentru Cupa Mondiala din Qatar, lot in care Romania il are pe Istvan Kovacs, pana acum doar arbitru de rezerva la mai multe intalniri.

Frappart va fi ajutata la cele doua linii de Salima Mukansanga din Rwanda si de japoneza Yoshimi Yamashita.

In varsta de 38 de ani, Frappart a avut o ascensiune fulminanta in arbitraj, dupa ce in urma cu opt ani activa la meciuri din liga secunda franceza.

Cinci ani mai tarziu si-a facut debutul in Ligue 1, in august 2019 a fost delegata sa arbitreze Supercupa Europei, pentru ca in decembrie 2020 sa conduca primul meci in UEFA Champions League.



Premiera la Cupa Mondiala: o femeie va arbitra la centru un meci