CM 2022

Messi a înțeles după 16 de ani cum se câștigă o Cupă Mondială și a fost revelația Cupei Mondiale

Leo Messi a evoluat în cadrul a cinci Campionate Mondiale de Fotbal. A reușit sâ câștige în 2022, după 16 ani de la debutul din 2006.

Messi a avut în 2022 cel mai slab lot cu care a jucat la o Cupă Mondială. Argentina a câștigat primul trofeu după Maradona cu o garnitură mediocră, mult mai slabă față de edițiile anterioare în care a eșuat, cu Messi pe teren.

Ce s-a schimbat? Evident, Messi. El a avut altă abordare în 2022 și de aici a venit titlul mondial. S-a mai schimbat scena și prin introducerea arbitrajului video, nu îmi aduc acum aminte minut și scor, dar Argentina, alături de Olanda, a fost una una dintre cele mai dezavantajate echipe în unele momente cheie, la Campionatele Mondiale din ultimii 25 de ani.

L-am văzut la edițiile anterioare ale Cupei Mondiale pe Messi, fie dezinteresat, fie în situația lui Ronaldo de acum (el vedeta și alții proști), fie incapabil sau fără dorința să joace într-o echipă.

În 2006, Messi a fost coleg cu Crespo, Ayala, Cambiasso, Mascherano, Riquelme. În 2010 și 2014 au mai venit în plus Di Maria tânăr și Sergio Aguerro. În 2018, nume noi precum Acuna, Dybala și Pavon. Dintre toate numele mai mari din ultimii 16 ani, în 2022 se mai păstrau doar Dybala, Di Maria (34 de ani), Otamendi (34 de ani) și Acuna (31 de ani). Doar Messi și Di Maria au avut peste 100 de selecții la echipa națională în Qatar, iar Otamendi a fost aproape cu 93. Restul jucătorilor se puteau lăuda cu cel mult patruzeci și ceva de selecții. Portarul Martinez, care a făcut senzație, a adunat 19 selecții.

Dar Messi de data aceasta a fost interesat. A dat pase, a dat goluri în momente cheie, a fost în spatele tuturor jucătorilor. Nu a mai fost „el și alții”, chiar dacă acum, mai mult ca niciodată ar fi fost complet îndreptățit să fie.

Messi a fost pentru mine revelația Cupei Mondiale din 2022. Mă așteptam la multe, dar nu la emulația creată de el ăn în jurul lui în cadrul echipei Argentinei.

Franța a fost aproape de gol în ultimele secunde ale celei de-a doua reprize de prelungiri. S-a opus cu piciorul, ca la handbal și cu noroc, un portar cu 19 selecții, dar și mâna destinului. Nu era niciun dubiu că Argentina urma să câștige la loviturile de departajare, după aceea.

Și Messi și Ronaldo erau jucătorii care meritau o Cupă Mondială. Am văzut cum a eșuat lamentabil Ronaldo în Qatar și cum a strălucit Messi, direct sau prin echipă. Cupa Mondială din 2022 îl face pe Messi câștigătorul disputei de la distanță pe care a avut-o în toți acești ani contra lui Ronaldo, iar peste ani jucătorul care va fi amintit drept cel mai valoros al începutului de secol XXI.

Nu există niciun motiv pentru care Messi, cu acest rezultat palpabil și dovedit de campion mondial, să nu fie numit de urgență căpitan la PSG, dacă PSG vrea să câștige vreo ediție de Champions League. Messi este un pachet perfect de lider care poate aduce rezultate: are expriența adusă de vârstă, talentul indiscutabil și inepuizabil, alături de modestia emanată indiferent de realizările sale uriașe în fotbal. Însă, Messi a fost mereu umilit sau semiumilit la Paris, o echipă cu orgolii prea mari ca să poată recunoaște într-un argentinian ceea ce este de recunoscut cu adevărat. Doar cu anvergura lui Messi și cu un rol al său de lider, asumat pe hârtie, PSG ar putea sau măcar ar putea încerca să atace Champions League.

Vadim Cușnarencu



Messi a înțeles după 16 de ani cum se câștigă o Cupă Mondială și a fost revelația Cupei Mondiale