Champions League

Sorescu, Racovițan și Ianis Hagi la un pas de grupele Ligii Campionilor

Sursă foto: https://twitter.com/Rakow1921

Marți seara au avut loc meciurile retur din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, iar trei dintre jucătorii români implicați au obținut calificarea în playoff.
Pe același subiect: Lovitură de teatru! O fostă campioana a Europei eliminată la penalty-uri în turul 3 preliminar

Rakow, campioana Poloniei, a dispus în deplasare de Aris Limassol din Cipru, cu 1-0, prin golul croatului Fran Tudor.

Cu Bogdan Racovițan integralist și Deian Sorescu pe teren din minutul 53, Rakow s-a calificat în playoff, cu 3-1 la general.

Campioana Poloniei va întâlni pe FC Copenhaga pentru un loc în grupele Ligii Campionilor.

Echipa daneză a eliminat pe Sparta Praga la loviturile de departajare, cu 4-2, după ce la finalul celor 120 de minute scorul a fost 3-3.

După 0-0 în meciul tur din capitala Danemarcei, FC Copenhaga a deschis scorul la Praga în secunda 15!

Sparta Praga a egalat cu zece minute înaintea finalului partidei și astfel meciul a intrat în prelungiri la 1-1 după 90 de minute.

Prelungirile au adus nu mai puțin de patru goluri într-un interval de doar șapte minute.

Sparta Praga a condus cu 3-1 în minutul 107, dar Copenhaga a revenit cu două goluri rapide și s-a ajuns astfel la loviturile de departajare.

Danezii au avut nervii mai tari și au transformat tot, în timp ce gazdele au ratat de două ori. O dată au trimis în bara transversală chiar la prima lovitură, pentru ca apoi portarul să apere.

Cu Ianis Hagi doar rezervă tot meciul, Rangers a scos un 1-1 pe terenul lui Servette Geneva, suficient pentru a se califica în playoff, după 2-1 în meciul tur.

Rangers va da peste PSV Eindhoven pentru calificarea în grupe. Echipa olandeză a eliminat pe Sturm Graz din Austria, cu 7-2 la general (4-1 acasă și 3-1 în deplasare).

Maccabi Haifa, Molde și Galatasaray sunt alte echipe calificate în playoff-ul din Liga Campionilor.

Programul meciurilor din playoff arată astfel:

Rakow – FC Copenhaga
Maccabi Haifa – Young Boys
Molde – Galatasaray
Rangers – PSV
Antwerp – AEK Atena/Dinamo Zagreb
Braga - Panathinaikos

Meciurile din faza playoff a Ligii Campionilor se vor disputa în 22 și 29 august.



Sorescu, Racovițan și Ianis Hagi la un pas de grupele Ligii Campionilor