Baschet

Victorie uriașă pentru U-BT Cluj în Eurocup. Campioana României a revenit de la 19 puncte pe terenul deținătoarei trofeului

Sursă foto: https://www.facebook.com/ubtcluj/

U-BT Cluj-Napoca a plecat cu victorie din deplasarea cu Gran Canaria, echipă în fața căreia s-a impus cu 113-111 după prelungiri, în penultima etapă din Grupa B a Eurocup.

Gran Canaria a condus la un moment dat în meci cu un avans de 19 puncte, diferență anulată de U printr-un joc colectiv de excepție, în pofida a două absențe importante Karel Kuzman şi DJ Seeley.

Cu acest succes echipa U-BT Cluj a urcat pe locul secund al clasamentului, cu o etapă rămasă de disputat din faza grupelor.

JL Bourg este deja calificată în sferturile de finală, cu 14 victorii și 3 înfrângeri, fiind urmată de U, echipă care a adunat 13 victorii și patru înfrângeri.

În ultima etapă, cei de la U vor juca în deplasare cu Lietkabelis, ocupanta locului șapte, și au nevoie de victorie pentru a se califica în sferturile de finală.



Victorie uriașă pentru U-BT Cluj în Eurocup. Campioana României a revenit de la 19 puncte pe terenul deținătoarei trofeului