Baschet

Steaua pierde fara drept de apel cu Banvit

A doua infrangere in trei meciuri pentru Steaua in Eurocup, a doua competitie valorica in baschetul masculin european.

Formatia noastra a cedat in Polivalenta bucuresteana cu 62-78, dupa ce la pauza mare “turcii” conduceau cu 41-27.

Am pus intre ghilimele turcii pentru ca in multe dintre momentele jocului pe parchet in echipamentul celor de la Banvit s-au aflat numai americani.

Steaua n-a miscat in primele doua sferturi, cand a fost dominata categoric, insa a revenit in sfertul al treilea, singurul de altfel adjudecat de ros-albastri, scor 15-14.

In pofida infrangerii Steaua l-a dat pe cel mai bun marcator al meciului, pe Titus Nicoara, cu 17 puncte si 13 recuperari. De la oaspeti cosgeter a fost Adrien Moerman, cu 16 puncte.

In cealalta partida a grupei, grecii de la Aris Salonic au castigat surprinzator pe terenul rusilor de la Unics Kazan, cu 74-73.



Steaua pierde fara drept de apel cu Banvit