Baschet

Cutremur la Cupa Mondială! Americanii își caută scuze după eliminarea din semifinale: ”Nu mai suntem în 1992”

Sursă foto: https://twitter.com/usabasketball/

Echipa Statelor Unite ale Americii, mare favorită la câștigarea Cupei Mondiale, a fost eliminată de Germania în semifinale.

Nemții s-au impus la limită, cu 113-111, și vor disputa finala mare la Cupa Mondială contra Serbiei.

Andreas Obst a condus ofensiva germană, cu 24 de puncte, lângă acesta venind Daniel Theis cu șapte recuperări și Dennis Schroder cu nouă pase decisive.

De la americani s-a remarcat Anthony Edwards (23 de puncte și opt recuperări).

Steve Kerr, antrenorul americanilor, a căutat scuze după înfrângerea rușinoasă, am putea spune, pentru o echipă care joacă doar pentru primul loc și care are în componență jucători din NBA.

Jocul de baschet s-a globalizat în ultimii 30 de ani, iar aceste meciuri sunt dificile. Nu mai suntem în anul 1992, iar jucătorii sunt mai buni peste tot în lume, echipele sunt mai bune. Nu e ușor să câștigi Jocurile Olimpice sau Cupa Mondială”, a declarat Steve Kerr după această înfrângere oarecum anticipată după eșecul contra Lituaniei din a doua fază a grupelor.

Kerr mai spune că defensiva americană nu a funcționat în semifinala cu Germania și acolo s-a decis practic meciul.

”Acela a fost punctul principal. Felicitări Germaniei, merită tot respectul. Au jucat grozav de la început și până la final”, a mai spus Kerr.

Germania va disputa prima finală din istorie la Cupa Mondială, după ce în 2002 cu Dirk Nowitzki în formație obținea locul al treilea.

Adversară va fi Serbia, echipă care ajunge a doua oară în ultimele trei ediții în finala mare.

Sârbii au trecut de Canada în semifinale, cu 95-86, după o nouă prestație de excepție din partea lui Bogan Bogdanovic de la Atlanta Hawks (23 puncte).

Serbia a pierdut finala din 2014 contra americanilor la Madrid.

Finala Serbia – Germania se va disputa, duminică, 10 septembrie, la Manila (Filipine).

 


Cutremur la Cupa Mondială! Americanii își caută scuze după eliminarea din semifinale: ”Nu mai suntem în 1992”