Fotbal American

Kansas City Chiefs și San Francisco 49ers se înfruntă în Super Bowl

Sursă foto: https://twitter.com/Chiefs

A 58-a ediție a Super Bowl va avea loc în noaptea de duminică spre luni (începând cu ora 1:30 a României) pe Allegiant Stadium din Paradise, Arizona. Kansas City Chiefs, campioana AFC, va înfrunta pe San Francisco 49ers, campioana NFC, pentru mult râvnitul trofeu Vince Lombardi.

San Francisco 49ers revine de la un deficit de 17 puncte pentru calificarea în Super Bowl

 

Kansas City Chiefs este deținătoarea titlului, după ce în urmă cu un an învingea pe Philadelphia Eagles, cu 38-35.

Doar de șapte ori s-a mai întâmplat în istoria Super Bowl ca o echipă să câștige doi ani la rând.

San Francisco 49ers, echipă fără Super Bowl câștigat din 1994, este una dintre cele șapte echipe care a reușit dubla, în 1989 și 1990.

Chiefs ar fi prima echipă care face dubla după New England Patriots, în 2004.

Ultima oară când 49ers au ajuns în Super Bowl au dat tot peste Chiefs, iar echipa din Kansas City a câștigat, cu 30-21, în 2019.

Show-ul de la pauză va fi întreținut de cântărețul american Usher, câștigător a opt premii Grammy.

DJ-ul meciului ar fi trebuit să fie celebrul Tiesto, dar acesta a anulat participarea în ultimul moment din cauza unor probleme familiale. În locul său va mixa americanul Kaskade.

Pentru al doilea an consecutiv un spot publicitar de 30 de secunde s-a vândut cu suma record de 7 milioane de dolari.

În România, pentru prima dată după mulți ani, Super Bowl va fi transmis la televizor de două posturi de televiziune: Digisport și RTL (acesta din urmă în limba germană), ambele recepționate de abonații companiei RCS-RDS.



Kansas City Chiefs și San Francisco 49ers se înfruntă în Super Bowl