Cupa Mondiala de Rugby 2007

Romania invinge greu Portugalia, 14-10!

Reprezentativa de rugby a Romaniei a obtinut a cincea victorie la o Cupa Mondiala, dupa ce a trecut cu mari emotii de modesta echipa a Portugaliei, scor 14-10, dupa ce la pauza lusitanii au condus surprinzator cu 7-0. Tincu si Corodeanu au adus cele doua eseuri ale echipei noastre, Calafeteanu si Dumbrava transformand fiecare cate o incercare. Punctele Portugaliei au fost aduse de Ferreira (eseu) si Malheiro (lovitura de pedeapsa).

Anuntat ca un adevarat galop de sanatate pentru 'stejari', meciul Romaniei cu Portugalia se putea transforma in cea mai rusinoasa infrangere a echipei noastre din ultimii ani. Dupa un inceput cu actiuni in viteza de ambele parti, dar si cu multe stangacii, portughezii au reusit in mod surprinzator deschiderea scorului prin capitanul Joaquim Ferreira. Tricolorii au pierdut posesia balonului intr-o margine la cinci metri de terenul nostru de tinta si pilierul lusitan a patruns in forta in butul nostru. Duarte a transformat cu precizie si tabela arata un incredibil 7-0 pentru Poartugalia in minutul 20, aceeasi Portugalie pe care am invins-o de unsprezece ori in precedentele doisprezece intalniri.

Iulian Dumitras a incercat rapid sa limiteze diferenta de pe tabela, dar incercarea sa de drop gol a fost sortita esecului din cauza distantei foartei mari, astfel ca la pauza lusitanii au intrat in avantaj, dupa un joc incalcit, cu numeroase greseli de ambele parti.

Romania a inceput in forta partea secunda, hartuind permanent defensiva portugheza pe ambele extreme. In minutul 55 am presat puternic si, dupa mai multe faze succesive de fixare, centralul neo-zeelandez a decis, in urma consultarii probei video, ca Sorin Socol nu a reusit sa culce balonul in terenul de tinta advers.

Portughezii au scapat ca prin urechile acului de un eseu ce parea iminent, dar stangaciile din ce in ce mai numeroase i-au readus pe acestia in propriul 22. 'Stejarii' au jucat inteligent in margine o lovitura de pedeapsa, in minutul 22, marginea care a urmat punandu-ne in pozitie clara de eseu, Tincu fiind cel care a reusit mult dorita incercare. Calafeteanu a transformat cu siguranta si Romania egala Portugalia, cu 16 minute inainte de finalul jocului de la Toulouse.

Egalitatea nu a durat decat cinci minute, pentru ca rezerva Malheiro a transformat o lovitura de pedeapsa si lusitanii preluau din nou conducerea, cu 10-7. 'Stejarii' au luat cu asalt jumatatea adversa, dominand clar jocul in margine si pe inaintare. Prima linie portugheza a facut din ce in ce mai greu fata pachetului nostru de inaintare si Florin Corodeanu a reusit eseul izbavitor, in minutul 73. Danut Dumbrava a transformat impecabil si Romania isi asigura pentru finalul meciului o marja acceptabila. Ar fi putut fi 17-10 la final, dar acelasi Dumbrava a trimis in bara o lovitura de pedeapsa, cand mai erau doar trei minute din timpul efectiv de joc.

Romania a triumfat pentru a cincea oara la o editie a Cupei Mondiale, indeplinindu-si obiectivul moral al acestei participari. In eventualitatea unei infrangeri care se prefigura foarte amenintator la orizont ar fi fost un dezastru pentru rugbyul romanesc. Pentru Romania urmeaza ultimul meci din grupa, contra echipei Noii Zeelande, meci care nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Romania - Portugalia 14-10 (0-7)

Romania: 15 Iulian Dumitras, 14 Catalin Nicolae, 13 Ionut Dimofte, 12 Romeo Gontineac, 11 Catalin Fercu, 10 Dan Dumbrava, 9 Valentin Calafeteanu, 8 Ovidiu Tonita (c), 7 Alexandru Manta, 6 Alexandru Tudori, 5 Cristian Petre, 4 Cosmin Ratiu, 3 Bogdan Balan, 2 Razvan Mavrodin, 1 Cezar Popescu.

Rezerve: 16 Marius Tincu, 17 Paulica Ion, 18 Sorin Socol, 19 Florin Corodeanu, 20 Lucian Sirbu, 21 Florin Vlaicu, 22 Gabriel Brezoianu.

Portugalia: 15 Pedro Leal, 14 Antonio Aguilar, 13 Federico Sousa, 12 Diogo Mateus, 11 Miguel Portela, 10 Duarte Cardoso Pinto, 9 Jose Pinto, 8 Tiago Girão, 7 João Uva, 6 Diogo Coutinho, 5 Goncalo Uva, 4 David Penalva, 3 Ruben Spachuck, 2 Joaquim Ferreira (c), 1 Rui Cordeiro.

Rezerve: 16 João Correia, 17 Juan Manuel Mure, 18 Paulo Murinello, 19 Salvador Palha, 20 Luis Pissarra, 21 Goncalo Malheiro, 22 Pedro Carvalho.

Arbitri: Paul Honiss, Simon McDowell, Carlo Damasco

Onlinesport: Dumitru Stircu



Romania invinge greu Portugalia, 14-10!