Cupa Mondiala de Rugby 2007

Asa am trait: Anglia-Africa de Sud 6-15 (final)

Urmariti in direct pe Onlinesport.ro finala Cupei Mondiale de rugby intre campioana mondiala en-titre Anglia si Africa de Sud.

Final de partida! AFRICA DE SUD este noua campioana mondiala, castigand pentru a doua oara in istorie trofeul Webb Ellis.

72' Wilkinson a incercat o lovitura de picior cazuta de la peste 40 de metri, incercarea sa fiind ratata. Timpul trece in favoarea sud-africanilor care se apropie de al doilea titlu mondial, dupa cel adjudecat in 1995 pe teren propriu.

62' Tanarul Francois Steyn transforma o noua lovitura de pedeapsa si Africa de Sud isi extinde avantajul de pe tabela, 15-6!

57' Cueto scapa un balon inainte si Anglia iroseste o buna faza de atac pe trei sferturi. Va fi gramada ordonata cu introducere sud-africana din propria jumatate.

50' Montgomery reface diferenta de sase puncte, transformand o noua lovitura de pedeapsa.

45' Johnny 'The Golden Boy' Wilkinson transforma cu siguranta, balonul lovind unul din stalpii butului sud-african.

44' Dupa indelungi deliberari eseul englezilor este anulat si se dicteaza lovitura de pedeapsa pe care se pregateste sa o transforme Wilkinson.

43' Anglia incepe in forta si Mark Cueto reuseste prima incercare a acestei partide. Se consulta proba video.

22:54 A inceput repriza secunda a finalei Cupei Mondiale!

- Final de prima repriza!

40' Repriza se incheie cu o noua lovitura de pedeapsa transformata de Percy Montgomery, Africa de Sud intrand la cabine cu avantaj de sase puncte, 9-3.

38' Anglia nu reuseste sa scoata balonul din gramada si Africa de Sud are posesia la un metru de butul englez.

37' Englezii rasufla usurati dupa ce sud-africanii au scapat balonul inainte, dictandu-se gramada ordonata cu introducere engleza.

35' Sud-africanii patrund in forta pe trei sferturi, balonul fiind purtat de Steyn, Pietersen si Smith. Acesta din urma ajunge cu balonul la doi metri de terenul de tinta englez.

30' Se joaca in continuare cu baloane lungi, trimise in spatele liniilor adverse, cele doua echipe incercand sa se destabilizeze reciproc.

28' Margine foarte buna reusita de Montgomery, dupa o incercare de patrundere in forta a lui Robinson, placat ca la carte de Juan Smith.

26' Se reia jocul dupa cateva momente de intrerupere, timp in care Vickery a primit ingrijiri medicale.

22' Francois Steyn a ratat transformarea de la 50 de metri. Scorul ramane 6-3 in favoarea Africii de Sud.

21' Englezii sunt din nou penalizati cu o lovitura de pedeapsa, dupa ce Phil Vickery s-a aruncat peste o gramada. Se incearca transformarea desi distanta este una considerabila.

19' Gramada ordonata cu introducere Springboks la limita propriului 22. Balonul este scos din gramada si degajat in jumatatea engleza.

17' Abia repus balonul in joc ca englezii au si luat cu asalt jumatatea sud-africana, Wilkinson ratand de putin o incercare de drop-gol.

15' Fundasul Percy Montgomery indeplineste o simpla formalitate, transformand a doua lovitura de pedeapsa, obtinuta la limita 22-ului englez (6-3 Africa de Sud).

12' Wilkinson restabileste egalitatea printr-o executie magistrala (3-3).

11' Englezii incearca o prima actiune pe trei sferturi si obtin o prima lovitura de pedeapsa din pozitie lateral dreapta. Wilkinson se pregateste sa transforme.

7' Africa de Sud deschide scorul prin Percy Montgomery, care a transformat o lovitura de pedeapsa (3-0).

6' Anglia incearca sa destabilizeze defensiva sud-africana prin trimiterea de mingi lungi in 22-ul advers, dar jucatorii din emisfera sudica se apara bine.

2' Inceput bun al englezilor, care se instaleaza in jumatatea Springboks.

22:00 Johnny Wilkinson repune pentru prima data balonul in joc si incepe a sasea finala a Cupei Mondiale de rugby!

Africa de Sud: 15 Percy Montgomery, 14 JP Pietersen, 13 Jaque Fourie, 12 Francois Steyn, 11 Bryan Habana, 10 Butch James, 9 Fourie du Preez, 8 Danie Rossouw, 7 Juan Smith, 6 Schalk Burger, 5 Victor Matfield, 4 Bakkies Botha, 3 CJ van der Linde, 2 John Smit (c), 1 Os du Randt.
Rezerve: 16 Bismarck du Plessis, 17 Jannie du Plessis, 18 Johannes Muller, 19 Wikus van Heerden, 20 Ruan Pienaar, 21 Andre Pretorius, 22 Wynand Olivier.

Anglia: 15 Jason Robinson, 14 Paul Sackey, 13 Mathew Tait, 12 Mike Catt, 11 Mark Cueto , 10 Jonny Wilkinson, 9 Andy Gomarsall, 8 Nick Easter, 7 Lewis Moody, 6 Martin Corry, 5 Ben Kay, 4 Simon Shaw, 3 Phil Vickery (c), 2 Mark Regan, 1 Andrew Sheridan.
Rezerve: 16 George Chuter, 17 Matt Stevens, 18 Lawrence Dallaglio, 19 Joe Worsley, 20 Peter Richards, 21 Toby Flood, 22 Dan Hipkiss.



Asa am trait: Anglia-Africa de Sud 6-15 (final)