Ciclism

Accident grav suferit de liderul echipei Romaniei in Mica Bucla

Andrei Nechita, liderul echipei nationale de ciclism a Romaniei, a suferit o cazatura urata in timpul etapei a patra, desfasurata joi intre Botosani si Vaslui.

Tanarul ciclist roman a suferit o comotie cranio-cerebrala dupa primele investigatii ale medicilor si pentru siguranta sa a fost transportat la spitalul din Iasi.

"Andrei Nechita are o comotie cranio-cerebrala si o contuzie a osului zigomat. Cand am ajuns la locul cazaturii, pe coborarea de dupa catararea de la Copalau, era confuz, dar si-a revenit destul de repede. Am decis sa-l ducem la spital la Iasi, la Sfantul Spiridon. Viata nu-i este pusa in pericol, dar s-a decis efectuarea unei tomografii computerizate, pentru ca in astfel de situatii exista posibilitatea aparitiei unui hematom, fiind necesara depistarea rapida a unei astfel de situatii", a declarat Jean Balota, medicul prezent pe Ambulanta din caravana pentru Agerpres.

Nechita se afla intr-un grup de evadare format din 11 rutieri in momentul in care s-a produs cazatura. Rutierul roman trecuse al doilea peste punctul de catarare de la Copalau.



Accident grav suferit de liderul echipei Romaniei in Mica Bucla