Wimbledon

Momente emotionante dupa meciul Halep – Flipkens. Belgianca a jucat ultimul meci al carierei la simplu

Sursă foto: captura TV Eurosport Player

Simona Halep a invins-o pentru a sasea oara in cariera pe Kirsten Flipkens, jucatoare care a disputat cu aceasta ocazie ultimul meci al carierei.

Au curs lacrimi pe terenul doi de la Wimbledon dupa ultima minge a meciului castigat de Halep, cu 7-5, 6-4.

In fiecare dintre seturi Halep a revenit dupa ce fusese condusa, cu 2-5, respectiv 1-4.

Kirsten Flipkens

“Vreau sa spun atat de multe, dar totusi atat de putine. Este meciul meu de ramas bun.

“Sa-mi inchei cariera la simplu in fata unei campioane precum Simona e un vis devenit realitate. Cand am ajuns prima oara aici, Kim Clijster evolua la junioare. Mi-am spus ca vreau sa joc pe tablou si intotdeauna va ramane un loc special pentru mine.

“Maine am meci de dublu si apoi, probabil, vom merge la Ibiza”.

Simona Halep

“Nu este vorba despre meciul meu astazi, ci despre ea. Ma bucur ca am putut sa joc impotriva ei ultimul meci. Am jucat de multe impotriva ei. Am tremurat inaintea acestui meci, antrenorul meu poate confirma. Kirsten e o mare campioana. Vreau sa o felicit pentru intreaga ei cariera, ne vei lipsi. Iti multumesc pentru tot”.

Halep devine a doua jucatoare din Romania calificata in turul 3 la Wimbledon, dupa Irina Begu.

Pentru un loc in optimile de finala Halep o va intalni pe Magdalena Frech din Polonia, locul 92 mondial.

Halep a invins-o de fiecare data pe Frech in precedentele doua dispute, ultima oara in runda inaugurala de la Australian Open anul acesta.



Momente emotionante dupa meciul Halep – Flipkens. Belgianca a jucat ultimul meci al carierei la simplu