Wimbledon

Ana Bogdan scrie istorie la Wimbledon

Sursă foto: WTA Romania Twitter

Jucătoarea Ana Bogdan s-a calificat, joi, în turul 3 la Wimbledon, ceea ce reprezintă cel mai bun rezultat al ei din carieră pe iarba de la All England Tennis.

Ana Bogdan, locul 57 mondial, a revenit de la set pierdut în meciul cu Alycia Parks din Statele Unite (51 WTA), impunându-se, cu 1-6, 6-3, 6-2, la capătul unui meci de o oră și 42 de minute.

După pierderea autoritară a primului set, Bogdan a echilibrat disputa și a trimis meciul în decisiv după un set secund în care un break a făcut diferența.

Setul al treilea a fost la discreția Anei Bogdan care, cu două break-uri, a obținut prima calificare din carieră în turul 3 de la Wimbledon.

Acolo o va întâlni pe Lesia Tsurenko din Ucraina, o jucătoare în fața căreia a pierdut singura dispută de până acum, în 2011.



Ana Bogdan scrie istorie la Wimbledon