Tenis

Asa am trait Simona Halep - Aryna Sabalenka in sferturi la Dubai

Sursă foto: https://www.facebook.com/ddftennis/

Dupa meciul intens cu Ons Jabeur incheiat in tiebreak si nu inainte de a fi salvat o minge de meci despre care spune ca nici n-a stiut, Simona Halep a intalnit-o joi pe bielorusa Aryna Sabalenka.

Dubai - Sferturi SET 1 SET 2 SET 3
Simona Halep  3 6 6
Aryna Sabalenka  6 2 2

SET 3, 6-2 Victorie pentru Simona Halep cu break la zero in game-ul de final.

SET 3, 5-2 Halep isi castiga serviciul jucand inteligent doua puncte de la 30-30 sub mare presiune.

SET 3, 4-1 Game urias castigat de Halep, cu revenire de la 15-30 pe propriul serviciu. Simona a servit ideal cu prima minge si a asteptat inteligent greseala adversarei care nu a intarziat sa apara.

SET 3, 3-1 Doua sanse de break pentru Halep, primele in decisiv. N-are nevoie decat de prima pentru a castiga contra serviciului.

SET 3, 2-1 Halep ramane in fata cu serviciul. Prima minge in teren la 40-30, iar Sabalenka returneaza in fileu.

SET 3, 1-0 Game adjudecat la 30 de Halep cu un forehand castigator in diagonala terenului.

SET 2, 6-2 Halep inchide setul secund cu break si va incepe decisivul la serviciu. Apostu Efremov revine la banca.

”O sa mai si gresesti, dar nu te crampona de lucrurile astea. Jos pe picioare, solida dupa ce servesti. Esti bine, lupti, orice ar fi capul sus”, sunt cuvintele lui Apostu Efremov. 

SET 2, 5-2 Inca un game solid pentru Halep pe propriul serviciu. Jucatoarea noastra e aproape de trimiterea meciului in decisiv, in timp ce Sabalenka solicita pentru a doua oara in meci interventia lui Dmitry Tursunov.

SET 2, 4-1 Halep isi castiga game-ul de serviciu si se desprinde pe tabela.

SET 2, 3-1 Break reusit de Halep si jucatoarea noastra reface diferenta de doua jocuri.

SET 2, 2-1 Sabalenka isi ia repede break-ul inapoi cu aceeasi agresivitate aratata pana acum. Trei break-uri din trei sanse pentru bielorusa.

SET 2, 2-0 Prima minge de break pentru Simona Halep in acest meci. Anulata de Sabalenka dupa cel mai frumos si disputat punct al meciului. Halep mai rateaza o sansa inainte de a obtine break-ul. Se aud tot mai multe strigate aproape disperate din tribuna ”Hai, Simona!”.

SET 2, 1-0 Pentru prima data in meci Halep se afla la conducere.

SET 1, 3-6 Halep trimite afara dupa un schimb lung si astfel primul set ia sfarsit in favoarea Arynei dupa 28 de minute. Halep solicita interventia lui Artemon Apostu Efremov.

”Nu pot sa finalizez”, spune Halep.
”Trebuie sa faci pasul in fata si sa o iei mai repede. Incearca mai hotarata cand poti”, a replicat antrenorul Simonei.

SET 1, 3-5 Ataca Sabalenk si Halep trimite afara. Un nou break, al treilea la rand si al doilea reusit de bielorusa. Aceasta serveste pentru set.

SET 1, 3-4 Halep recupereaza imediat break-ul pierdut anterior. Simona e inapoi in meci.

SET 1, 2-4 Sabalenka are primele mingi de break la 40-15 pe serviciul lui Halep. Simona ramane prea in spate si e victima sigura in fata puternicei bieloruse.

SET 1, 2-3 Al doilea game la zero obtinut de Sabalenka pe propriul serviciu.

SET 1, 2-2 Se joaca repede cu serviciul de ambele parti. Un inceput de meci super echilibrat. Nicio minge de break pana acum.

SET 1, 1-2 Sabalenka gaseste lungul de linie cu dreapta si inchide game-ul. Halep a obtinut primul ei punct la primire.

SET 1, 1-1 Halep n-are nicio problema sa-si castige game-ul de serviciu. Un singur punct cedat.

SET 1, 0-1 Game de serviciu la zero obtinut de Sabalenka.

19:06 Incepe meciul cu Sabalenka la serviciu.

19:00 Cele doua jucatoare au iesit la incalzire. Scorul la general este 2-1 in favoarea Simonei Halep. Sunt 24 de grade Celsius la Dubai si o umiditate de 44%.


Este al doilea meci programat intr-o sesiune de seara care debuteaza la ora 17:00. Astfel, ne putem astepta ca meciul Halep - Sabalenk sa debuteze undeva in jurul orei 18:30. Vom fi aici pentru live text.

Pana atunci sa ne amintim ca Halep si Sabalenka s-au mai intalnit in acest an, la Adelaide, unde jucatoarea din Belarus a castigat autoritar disputa.

A fost un meci in care Halep a pierdut sapte game-uri la rand. Pentru Halep era primul turneu al sezonului. Intre timp a ajuns in semifinale la Australian Open si are deja un meci de simplu in picioare la Dubai.



Asa am trait Simona Halep - Aryna Sabalenka in sferturi la Dubai