Billie Jean King Cup

S-a stabilit programul meciurilor în confruntarea Serbia – România

Sursă foto: https://www.facebook.com/FRTenis/

Gabriela Ruse are misiunea de a deschide pentru România partida programată la Kraljevo. Se joacă în playoff-ul Billie Jean King Cup.

În primul meci de simplu programat vineri, de la ora 15:00, Gabriela Ruse (125 WTA) o va întâlni pe Mia Ristic, o jucătoare de doar 17 ani clasată pe locul 353 mondial și care n-a disputat niciun turneu WTA în carieră. Va fi prima întâlnire a celor două jucătoare.

Al doilea meci de simplu le va aduce față în față pe Jaqueline Cristian (98 WTA) și Aleksandra Krunic (689 WTA). Scorul la general este egal după două confruntări.

Sâmbătă, în a doua zi de întreceri, de la ora 12, Jaqueline Cristian o va înfrunta pe Ristic în prima partidă, apoi Gabi Ruse va juca cu Aleksandra Krunic contra Ruse.

Meciul de dublu va fi ultimul al zilei, jucătoarele nominalizate fiind Monica Niculescu și Irina Bara, respectiv Natalja Stevanovic și Katarina Kozarov.

Așadar, programul meciurilor este următorul:

Vineri, 10 noiembrie, ora 15:00

Gabriela Ruse - Mia Ristic
Jaqueline Cristian - Aleksandra Krunic

Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 12:00

Jaqueline Cristian - Mia Ristic
Gabriela Ruse - Aleksandra Krunic

Dublu: Irina Bara, Monica Niculescu - Kozarov, Stevanovic

România și Serbia s-au mai înfruntat de trei ori până acum, scorul fiind favorabil, 2-1, gazdelor de acum, care care s-au impus în 2007 și 2008, "tricolorele" câștigând în 2014, la București, scor 4-1.

 


S-a stabilit programul meciurilor în confruntarea Serbia – România