Billie Jean King Cup

România și-a aflat adversara din barajul pentru turneul final în Billie Jean King Cup

Sursă foto: https://www.facebook.com/FRTenis/

ITF a stabilit calendarul meciurilor de baraj pentru calificarea la turneul final, iar România va înfrunta Ucraina, conform tragerii la sorți de duminică.

Meciul se va disputa cu Ucraina gazdă, în 12-13 aprilie, cel mai probabil pe teren neutru din cauza războiului din țara vecina.

Va fi a cincea confruntare între cele două națiuni la Billie Jean King Cup, fosta Fed Cup.

România conduce cu 3-1 la general, după victoriile din 1997, două la număr, și 2014.

Singura victorie a Ucrainei datează din 2003.

La ora actuală Ucraina are nu mai puțin de patru jucătoare în primele 100 din lume. Este vorba de Elina Svitolina (25 WTA), Anhelina Kalinina (27 WTA), Lesia Tsurenko (31 WTA) și Marta Kostyuk (39 WTA).

Programul complet al meciurilor de calificare la turneul final găzduit de Sevilla în 2024:

Australia – Mexic

Elveția – Polonia

Franța – Marea Britanie

SUA – Belgia

Japonia – Kazahstan

Slovacia – Slovenia

Brazilia – Germania.

 


România și-a aflat adversara din barajul pentru turneul final în Billie Jean King Cup