Australian Open

Zverev, dublu găinățat și eliminat. Jabeur pleacă și ea

Conform credinței populare, dacă ești găinățat ai noroc. Nu i s-a aplicat lui Alexander Zverev, la Australian Open, acolo unde a fost una dintre suprizele negative ale zilei de joi, alături de Ons Jabeour pe tabolul feminin.

A fost o zi proastă pe teren pentru Alexander Zverev joi, când mai întâi o pasăre și-a făcut nevoile pe capul său și apoi a pierdut meciul din turul doi împotriva lui Michael Mmoh. Nu înainte de mai fi fost găinățat o dată.

 

 

Cel de-al 12-lea cap de serie nu a reușit să-și impună jocul în runda a doua pe Margaret Court Arena, fiind învins cu 6-7 (1-7), 6-4, 6-3, 6-2 de un american, Michael Mmoth.

Mmot ajunsese din întîmplare pe tabolul principal și își cumpărase deja bilete de avion crezând că va pierde din turul 1. Nu doar că nu a pierdut și a ratat avionul, dar a trecut și de Zverev în turul 2, surpriza zilei.

După ce a fost o dată găinățat în prima parte a meciului, Zverev a fost luat la țintă încă o dată la jumătate când, cel mai probabil aceeași pasăre, l-a mai țintit o dată.

Pentru a adăuga insultă la răni, o pasăre a decis că capului lui era un loc bun pentru a face caca la jumătatea meciului.

Jabeur pleacă acasă

Ons Jabeur, cap de serie numărul 2, nu a fost găinățată, dar a fost și ea eliminată tot joi, în turul doi al Australian Open, după un 6-1, 5-7, 6-1 în fața fostei finaliste de la Roland Garros, Marketa Vondrousova.

Tunisianca, fostă finalistă la Wimbledon și US Open, a comis 50 de erori neforțate și a cedat propriul serviciu de opt ori. 



Zverev, dublu găinățat și eliminat. Jabeur pleacă și ea