Australian Open

Istorie la Australian Open. A treia favorită din turneul feminin eliminată după cel mai lung tie-break jucat vreodată într-un turneu de Mare Șlem

Sursă foto: https://twitter.com/AustralianOpen

Elena Rybakina, finalista ediției precedente și favorita numărul 3 în acest an, a fost eliminată în turul secund de rusoaica Anna Blinkova, după ce a ratat șase mingi de meci.

Final de drum pentru Emma Răducanu la Australian Open. Al treilea an consecutiv când pierde în turul 2

 

Acesta s-a impus cu 6-4, 4-6, 7-6 (22-20), cele două intrând în istoria tenisului după ce au disputat cel mai lung tie-break înregistrat vreodată.

Blinkova, o jucătoare în vârstă de 25 de ani clasată pe locul 57 mondial, a declarat la finalul partidei că nu va uita niciodată acest meci.

”Voi ține minte toată viața acest meci, pentru că am jucat pe acest teren și cu acest public minunat. Este de departe cel mai frumos meci din cariera mea”, a spus Blinkova, care a ratat două mingi de meci la scorul de 6-5 în decisiv.

Rybakina a rezistat și a trimis meciul în tie-break, unde la rândul său a irosit nu mai puțin de șase mingi de a câștiga partida.

Din anul 2000, când elvețianca Patty Schnyder o învingea pe franțuzoaica Amelie Mauresmo nu s-a mai întâmplat la Australian Open ca o jucătoare care a disputat finala la ediția anterioară să fie eliminată anul următor în turul secund.

Jasmine Paolini (31 WTA) va fi adversara Annei Blinkova în turul al treilea.

 


Istorie la Australian Open. A treia favorită din turneul feminin eliminată după cel mai lung tie-break jucat vreodată într-un turneu de Mare Șlem