Australian Open

Halep povesteste cum si-a restartat jocul cu Pliskova. Game-ul care a facut diferenta

Sursă foto: twitter.com/australianopen

Simona Halep n-a avut cel mai bun start de meci posibil impotriva Karolinei Pliskova, dar a stiut sa schimbe din mers si in final a trecut triumfatoare linia de sosire.

“E foarte bine sa fiu in semifinale. Am mai fost in semifinale dar la junioare in 2008. E placut sa joc aici in fata acestui public minunat. N-a fost cel mai bun start al meu, dar am stiut ca trebuie sa restartez dupa acele trei game-uri. Am deschis terenului pentru a juca stilul meu si a decurs bine pentru mine”, a spus Halep.

“Cred ca sunt destul de puternica la retur si e important pentru mine sa pun presiune pe adversara cand se afla la serviciu. Am impins-o cu returul si apoi am dominat punctul. Nu pot spune mai multe despre jocul pentru ca este secret. Poate data viitoare, acum tin secretul pentru mine”, a adaugat Halep.

Condusa cu 3-0 dupa zece minute de joc, Halep revenea la serviciu in game-ul patru si comitea alte doua duble greseli. Mai facuse una in primul joc. Game-ul patru, in care Halep a salvat minge de break, a fost unul de mare lupta si pana la urma s-a dovedit decisiv in economia partidei.

A fost game-ul care i-a dat incredere Simonei ca Pliskova nu este de netrecut, a fost game-ul de la care a inceput seria fulminanta de 9 jocuri la rand pentru Halep.



Halep povesteste cum si-a restartat jocul cu Pliskova. Game-ul care a facut diferenta