Australian Open

Dayana Yastremska ar putea fi model pentru Simona Halep pe drumul reabilitării în tenis

Sursă foto: https://twitter.com/AustralianOpen

Suspendată pentru dopaj în urmă cu trei ani, ucraineanca Dayana Yastremska și-a dovedit nevinovăția în fața unui tribunal independent și acum e în semifinale la Australian Open.

Dayana Yastremska ajunge în semifinale la Australian Open. De 46 de ani nu s-a mai întâmplat ca o jucătoare din calificări să pătrundă în careul de ași

În 2020, jucătoarea din Ucraina aflată atunci pe locul 23 mondial a fost depistată pozitiv la un control antidoping de urină efectuat în afara competițiilor.

Yastremska a fost suspendată de Federația Internațională de Tenis începând cu 7 ianuarie 2021, dar a revenit pe teren după doar șase luni.

Un tribunal independent i-a dat dreptate sportivei din Ucraina, considerând că respectiva probă de urină testată pozitiv a fost contaminată fără ca jucătoarea să aibă vreo vină.

Yastremska a revenit în competiții, dar s-a lovit de o altă problemă, războiul declanșat de Rusia în țara ei de origine, dar chiar și așa prin calificarea în semifinalele de la Australian Open, unde a jucat calificări pentru a ajunge pe tabloul principal, este sigură de o revenire în topul 30 mondial.

În ceea ce o privește pe Simona Halep, aceasta așteaptă audirea la TAS în 7-9 februarie, unde a făcut apel în urma suspendării de patru ani pentru dopaj.

La fel ca în cazul Yastremska, Halep încearcă să demonstreze că substanța Roxadustat depistată la un control antidoping în august 2022 nu a ajuns în organismul ei într-un mod intenționat și că un produs folosit pentru recuperare a fost contaminat.

Spre deosebire de Yastremska (23 ani), Halep nu are de partea ei avantajul vârstei pentru o eventuală relansare a carierei.



Dayana Yastremska ar putea fi model pentru Simona Halep pe drumul reabilitării în tenis