Australian Open

Adversarele jucătoarelor din România în primul tur la Australian Open

Sursă foto: https://twitter.com/Olly_Tennis_

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian sunt reprezentantele României în competiția de simplu de la Australian Open anul acesta.

Joi dimineața a avut loc la Melbourne tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal de simplu și cele trei jucătoare din România au aflat cu cine vor juca.

Sorana Cîrstea (26 WTA) a fost desemnată de organizatori cap de serie numărul 22 și va juca în primul tur contra chinezoaicei Yafan Wang, o jucătoare de 29 de ani clasată pe locul 97 mondial. Scorul întâlnirilor directe este egal după două meciuri.

De reținut că Sorana Cîrstea n-are nicio victorie în 2024.

Pentru Ana Bogdan (66 WTA) adversara din primul tur va veni din calificări, acolo unde România a avut de asemenea trei jucătoare prezente și unde Irina Bara a ieșit în turul al doilea.

Dacă va trece de primul tur pe Bogdan o așteaptă în turul secund cel mai probabil Aryna Sabalenka, deținătoarea trofeului de la Australian Open.

La cei 25 de ani ai săi, Jaqueline Cristian este mezina grupului româncelor de la Australian Open. Aflată pe locul 84 mondial, Cristian a avut parte de o tragere cu ghinion, urmând a juca împotriva cehoaicei Katerina Siniakova, locul 49 WTA.

De departe, cel mai tare meci al primului tur pe tabloul fetelor le va opune pe Iga Swiatek, favorita principală la câștigarea Australian Open, și Sofia Kenin, campioana din anul 2020.

Învingătoarea acestui meci va juca în turul doi cu cine câștigă dintre Danielle Collins, finalista din 2022 și Angelique Kerber, jucătoare care nu mai are nevoie de prea multe prezentări.

Un alt meci de neratat din primul tur este cel dintre Elena Rybakina, finalista de anul trecut, și Karolina Pliskova, o sportivă ajunsă la 37 de ani și care luna viitoare va veni în România ca principală favorită a turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca.

Revenită recent în circuit, Naomi Osaka o va înfrunta în runda inaugurală pe Caroline Garcia. Nipona are patru turnee majore în palmares, două dintre acestea la Australian Open.



Adversarele jucătoarelor din România în primul tur la Australian Open