Jocurile Olimpice 2012

Serena Williams o zdrobeste pe Sarapova si ia aurul

Jucatoarea americana Serena Williams a câstigat medalia de aur în proba de simplu feminin din cadrul turneului de tenis de la Jocurile Olimpice de la Londra, învingând-o în finala, cu scorul de 6-0, 6-1, pe sportiva rusa Maria Sarapova, informeaza AFP.

Finala de sâmbata, cea mai expeditiva din istoria JO în privinta numarului de ghemuri, a durat o ora si trei minute.

Acesta este al treilea titlu olimpic obtinut de Serena Williams, dupa cele la dublu din 2000 si 2008, câstigate alaturi de sora sa Venus.

Serena Williams si-ar mai putea trece în palmares un titlu la dublu, deoarece împreuna cu sora ei se afla înca în competitie la Londra, urmând sa joace sâmbata în semifinale.

Odata cu aurul de la Londra, Serena Williams a devenit a doua jucatoare din istorie cu cele patru turnee de Grand Slam si titlul olimpic în palmares, dupa germanca Steffi Graf. Graf a reusit acest "Golden Slam" într-un singur an, în 1988. În schimb, Serena este prima care a reusit aceasta performanta si la simplu si la dublu.

Medalia de bronz la JO a fost obtinuta de sportiva bielorusa Victoria Azarenka.



Serena Williams o zdrobeste pe Sarapova si ia aurul