Redam integral interviul acordat de Mihaela Lacatus agentiei de presa MEDIAFAX:

Reporter: - Esti primul sportiv care reprezinta România la box feminin la Jocurile Olimpice. Cum e? A trecut euforia?

Mihaela Lacatus: - Nu a trecut înca euforia calificarii, ma bucur ca am reusit acest lucru. Am muncit pentru asta. Începând de anul trecut muncesc foarte serios. Am avut si o anume pauza, dar nu m-am oprit de tot, când am avut-o pe cea mica. Am tot facut pregatire fizica, fiind si antrenor secund la lot.

R.: - Care e palmaresul tau?

M.L.: - Pai am aproximativ 160 de meciuri din care am pierdut sase la competitiile importante. Sunt de opt ori campioana nationala, campioana europeana în 2004, campioana mondiala în 2005 si mai am câteva medalii de argint si bronz la europene si mondiale, dar pe astea nu le mai pun la socoteala.

R.: - Nu e boxul un sport prea agresiv pentru o femeie?

M.L.: - Boxul e vazut de toata lumea ca pe un sport violent, dar eu cred ca sunt altele mai violente. Boxul pentru mine e o arta, desi multi ma contrazic. Trebuie sa stii când ataci, când sa te retragi.

R.: - Cât la suta e tactica si cât e pregatire fizica?

M.L.: - Eu cred ca e 90 la suta tactica si doar 10 la suta pregatire, eu cred ca tactica e foarte importanta. Oricât de bine pregatit ai fi, daca ai un boxer tactic în fata sigur pierzi.

R.: - De când ai început boxul? Ai mai facut si altceva înainte?

M.L.: - Am facut mai multe sporturi înainte, dar nu de performanta, când m-am oprit la box mi-am dat seama ca face parte din viata mea. De la 16 ani fac box.

R.: - A îndraznit vreun barbat sa te trimita la cratita?

M.L. - Nu, nu am avut probleme de genul asta. (se uita spre sotul ei, antrenorul Adrian Lacatus si râde) Ne-am înteles întotdeauna. Chiar în perioada asta de pregatire se poate spune ca el este bucatareasa.

R.: - Ce îmi poti spune despre copilaria ta? Te jucai cu papusile sau erai mai baietoasa?

M.L.: - Ma jucam si cu papusi, dar cred ca se poate spune ca am fost mai baietoasa de felul meu. Jucam foarte mult fotbal, si acum mai joc, îmi place foarte mult. Am vazut tot Campionatul European cu prietena si colega mea Steluta Duta. Am tinut cu Portugalia, mai mult pentru ea, ca e fan Cristiano Ronaldo, are si freza ca a lui.

R.: - Ti-a fost frica la început sa nu fii lovita?

M.L.: - Daca te apuci de sportul asta si ti-e frica e clar, nu ai ce cauta în box. Asa sa-l faci pentru tine e ok, dar nu poate sa-ti fie frica. Sa te urci în ring si sa-ti fie teama e exclus, nu ai ce cauta. Adica ai emotii, ca orice alt sportiv, dar nu frica. În cazul meu, când urc în ring si emotiile le las la coltul ringului.

R.: - E greu sa fii si mama si sportiv?

M.L.: - Ma gândeam ca va fi mai mai greu, dar am cum sa ma împart. Acum Sara a început si gradinita si în timpul zilei e acolo. Iar seara e mult prea obosita ca sa mai aiba energie pentru altceva. Iar în perioada în care era mica eu eram antrenor secund. În plus e un copil foarte linistit, am putut sa-mi vad de treaba linistita. Si nici nu plânge dupa mami, uneori am impresia chiar ca suntem parinti doar de fatada, e foarte independenta. (Interviul se întrerupe întrucât Sara, de patru ani, prezenta în sala de box, devenise un pic agitata în prezenta colegei Steluta Duta).

R.: - E un avantaj faptul ca esti antrenata de sotul tau?

M.L.: - Cred ca e un avantaj, dar faptul ca e sotul meu ma obliga la mult mai multa seriozitate. Nu as putea sa trisez niciodata, sa alerg mai putin spre exemplu. Nu am niciun avantaj ca sotul meu este antrenorul lotului, din contra, am mai mult de munca. Nu sunt tratata preferential, din contra, e mai exigent cu mine, are pretentii mai mari.

R.: - Cât timp petreci la antrenamente pe zi?

M.L.: - Pai mai toata ziua, dimineata antrenamente, apoi masa, somn, apoi program de recuperare, cam toata ziua mi-o petrec la sala. Apoi din nou antrenament.

R.: - Ce ti-ai propus pentru Londra? Obiectivul e finala?

M.L.: - Ca orice sportiv întrebat ce-si doreste la Olimpiada, spun si eu ca medalia de aur, nu? Eu îmi doresc sa merg cât mai bine, sa nu ma fac de râs si sa demonstrez lumii ca avem locul nostru la aceste Jocuri Olimpice si ca îl meritam.

R.: - Unde te vezi acum, aproape de JO, într-un clasament mondial, pe ce loc?

M.L.: - Momentan sunt pe locul cinci, la Olimpiada sper sa urc mai sus.

R.: - Adversarele le cunosti?

M.L.: - Pentru mine, categoria 60 de kg e o noutate, nu am mai boxat la o categorie mare pâna acum. Cele mai mari performante le-am obtinut la 54 de kg, apoi am urcat la 57, dupa care m-am retras. Pot spune ca sunt un pic dezavantajata de forta lor, de masa musculara, dar eu compensez cu tehnica. Asta e avantajul meu.

R.: - Tu cum te-ai descrie ca boxer, esti tipul care iese la bataie, sau esti "stilista", asa cum am înteles ca se spune în box?

M.L.: - Eu sunt si agresiva când trebuie dar aplic si tactica atunci când am un adversar agresiv. Eu îmi schimb stilul în functie de adversar. Pot spune ca îmi place mai mult stilul agresiv, la bataie, dar nu câstigi tot timpul asa. Asta e problema. Trebuie sa fii atent.

R.: - Dar la mall? Multe femei prefera sa mearga la shoping? Mai iesi în oras? Cum îti petreci timpul liber?

M.L.: - Nu prea am timp de mall. Nu ca nu as vrea, dar nu îmi permit. Miercurea am un program mai lejer cu un singur antrenament si mai iesim si noi un pic pe la cumparaturi. Nu pot sa stau însa cu orele, la mine totul e în viteza. Dar asta e, m-am obisnuit. Mai putin cu shoppingul. Pot spune ca din 2002 nu am fost macar o data la cinema sau în parc, mai putin perioada cât a fost Sara mica.

R.: - Câte rochii ai în dulap?

M.L.: - Am destule rochii sa stiti. Sunt feminina, nu sunt un barbat, daca fac box. De cele mai multe ori ma îmbrac sport, dar când ies undeva îmi place sa fiu feminina. Te saturi de treninguri si echipamente. E normal sa-ti doresti o rochita, o fustita...

R.: - Care e mâncarea favorita pe care îti place sa o pregatesti pentru familia ta?

M.L.: - Fetita mea spune ca mami face cele mai bune paste. Paste cu carne de obicei. La noi carnea e cea mai buna leguma. Dar sa stiti ca si sotul meu gateste foarte bine si el e de serviciu în perioada asta în care eu am o pregatire intensa.

R.: - Esti credincioasa? Te rogi înainte de meciurile importante?

M.L.: - Da, sunt credincioasa, si Dumnezeu a fost mereu alaturi de mine. Ma rog mereu înaintea meciurilor si pot spune ca sunt protejata. Chiar cred ca exista Dumnezeu si face dreptate mai devreme sau mai târziu.

R.: - Ce te vezi facând peste 10 ani?

M.L.: - Nu stiu, nu ma gândesc nici peste doi ani. E greu de spus. La noi sportivii stau în cantonament de dimineata pâna seara, ne ducem la scoala, dar nu avem timp ca un copil obisnuit. Studiem si noi cât putem, nu avem prea multe sanse sa îi prindem pe ceilalti din urma. În momentul în care ne retragem, dupa ce am pierdut multi ani în sala, obtinem rezultate, reprezintam România la competitii în strainatate, ni se cânta immnul, vedem ca nu avem nicio oportunitate. Pentru noi ar trebui facute niste programe, e foarte greu sa socializam în momentul în care iesim din sala. Pentru noi e foarte dificila viata de afara.

R.: - Pe Sara o vei îndrepta catre sport?

M.L.: - Nu stiu. E foarte greu în general sa faci sport în România. Dar daca ea va fi atrasa de sport eu nu ma voi opune. Chiar daca e greu, ai parte si de momente frumoase. Chiar eu, daca as da timpul înapoi nu as schimba nimic. As merge pe acelasi drum pentru ca mementul ala de glorie nu ti-l poate da nimeni si nimic altceva. Cât de mândru te simti, si ce senzatie ai gânduidu-te ca esti primul în lume, nu se compara cu nimic.