Premier League

Când ar putea reveni Haaland la Manchester City. Guardiola: ”E mai complicat decât ne-am așteptat”

Sursă foto: https://twitter.com/Sportive_23

Atacantul norvegian Erling Haaland s-a accidentat la meciul cu Aston Villa din 6 decembrie și de atunci n-a mai jucat niciun minut pentru ”cetățeni”.

Haaland a ratat Cupa Mondială a Cluburilor din Arabia Saudită, competiție adjudecată de Manchester City după o finală cu Fluminense.

În absența lui Haaland echipa pregătită de Pep Guardiola și-a respectat statutul, obținând zece puncte din 12 posibile în Premier League.

Chiar și așa, managerul spaniol speră să-l aibă cât mai curând la lucru pe principalul său marcator.

Revenirea lui Haaland nu se va produce mai devreme de finalul lunii ianuarie, medicii recomandându-i norvegianului încă o săptămână de pauză.

”Sperăm ca la finalul lunii să fie din nou apt. Accidentarea lui a fost ceva mai mult decât ne-am așteptat inițial. Este vorba de os, e nevoie de timp.

”Când te accidentezi la finalul lunii noiembrie e clar că vei rata multe meciuri. E cea mai grea perioadă din sezon”, a declarat Guardiola.

Erling Haaland (23 ani) a marcat 14 goluri în 15 apariții la nivelul Premier League. Norvegianul a mai înscris de cinci ori în Liga Campionilor.



Când ar putea reveni Haaland la Manchester City. Guardiola: ”E mai complicat decât ne-am așteptat”