Liga 1

Prima victorie a sezonului pentru FCU cu record stabilit de VAR

Echipa FCU 1948 s-a impus, sâmbătă, pe terenul celor de la FC Botoșani, cu 1-0, în etapa a 4-a din Liga 1.
Așa am trăit FC Botoșani - FCU 1948

Argentinianul Bauza a marcat unicul gol al meciului, în al 14-lea minute de prelungire din prima repriză.

O repriză marcată de o fază complicată, un posibil henț comis de Paramatti de la oaspeți în propriul careu.

VAR-ul a avut nevoie de zece minute pentru a delibera și a decide că nu a fost penalty.

A fost cea mai lungă pauză impusă de VAR de la introducerea acestuia în Liga 1.

Partea secundă a început cu o mare ocazie ratată de FCU 1948 prin același Bauza, la doar 20 de secunde după reluarea partidei.

FC Botoșani a ratat egalarea, în minutul 60, prin Camara, după o lovitură de la colțul terenului.

Chițu a trecut și el pe lângă gol, în minutul 78.

Partea secundă a fost prelungită cu șase minute. Puțin pe lângă ce s-a întâmplat în prima repriză.

Pentru FCU este prima victorie a sezonului, în timp ce Botoșani rămâne fără succes în patru etape.

Vedeți aici clasamentul actualizat după meciul de la Botoșani.

Caseta tehnică

FC Botoșani: Ducan - Mutombo, V. Dican, Şeroni (Ţigănaşu 64), Junior Pius – Cioiu (Zabou 74), Ed. Florescu, Olinga (A. Dragu 46) - Cărăuşu (G. David 46), M. Roman II (Sekou Camara 46), Pinson. Antrenor: Marius Croitoru.

FCU 1948: R. Popa - Compagnucci, Danny Henriques, Paramatti, Van Durmen - Asamoah, V. Achim (D. Albu 74) – Sidibe (Baeten 74), Bauza (V. Pop 90), Bahassa (Padula 46) - A. Chiţu (Blănuţă 90). Antrenor: Nicolae Dică.

Cartonaşe galbene: Mutombo 45+10, A. Dragu 80 / Bahassa 14, Danny Henriques 80, Asamoah 89, Compagnucci 90+2, R. Popa 90+4, V. Pop 90+4

Arbitri: Iulian Călin - Ovidiu Artene, Alexandru Vodă - Cătălin Busi

 


Prima victorie a sezonului pentru FCU cu record stabilit de VAR