Gloria Buzau

Alvaro Magalhaes, pe faras

Gloria Buzau a inceput catastrofal acest campionat. Echipa din Crang a pierdut toate partidele de pana acum, contabilizand sase infrangeri. Patronul Costel Bucur este decis sa schimbe din nou antrenorul, dupa ce l-a demis si pe Stefan Stoica.

"Sunt convins ca lucrurile vor merge bine cu noul colectiv tehnic si ne vom reveni. Sunt profesionisti, am mare incredere in Magalhaes", ne spunea Bucur inainte jocului cu FC Timisoara, din etapa a cincea.

Lucrurile n-au mers bine pentru buzoieni, ba din contra. Gloria a pierdut doua meciuri cu tehnicianul portughez la timona si a ajuns la sase infrangeri consecutive, intr-o situatie extrem de dificila.

Costel Bucur nu are rabdare cu noul antrenor si pare decis sa taie (din nou) in carne vie. Partida cu Brasovul de duminica ar putea fi decisiva pentru Magalhaes, el avand sanse minime sa mai continue la Buzau in cazul unei infrangeri. Ar fi al saptelea meci pierdut pentru Gloria din tot atatea jocuri, iar liga a doua ar fi tot mai aproape.

Onlinesport: Andrei Preotu




Alvaro Magalhaes, pe faras