Rapid

Scandal după meciul Rapid - Oțelul. Giuleștenii îl acuză pe Dorinel Munteanu de comportament rasist

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCRapid1923oficial/

Spiritele în Giulești s-au inflamat destul de tare după o declarație a lui Dorinel Munteanu făcută la finalul meciului Rapid - Oțelul.

Fostul internațional, în prezent antrenor la Oțelul Galați, a spus despre unii fani rapidiști că ”sunt puțin mai bronzați”.

O afirmație care a stârnit un val de reacții la adresa lui Dorinel Munteanu inclusiv din partea clubului Rapid.

"Am rămas stupefiaţi şi suntem indignaţi de reacţia antrenorului Dorinel Munteanu, la adresa suporterilor noştri. Îi înţelegem frustrarea în urma eşecului din Giuleşti şi nu vrem să intrăm într-o polemică. Îi reamintim însă lui Dorinel Munteanu că stadionul nu este nici teatru, nici operă, iar nici domnia sa nu este cel mai paşnic şi liniştit “spectator”.

”Domnule Munteanu, orice ai realizat în cariera de jucător, orice ai realizat şi ai realiza în cariera de antrenor, NU ÎŢI DĂ DREPTUL SĂ NE JIGNEŞTI SUPORTERII! Ulterior, ai spus că nu ai jignit. Ba da, ne-ai jignit suporterii şi totodată brandul Rapid, domnule Munteanu! Şi nu uita, în mod sigur unii dintre acei “bronzaţi”, aşa cum i-ai catalogat, te aplaudau cândva, când şi domnia ta ne făceai fericiţi la Mondialul din SUA", se arată în comunicatul FC Rapid.

Dorinel Munteanu susține că a fost înjurat pe toată durata meciului de mai mulți suporteri rapidiști, o realitate de care se lovește aproape orice antrenor străin care a călcat vreodată în Giuleștiul mai nou sau mai vechi.



Scandal după meciul Rapid - Oțelul. Giuleștenii îl acuză pe Dorinel Munteanu de comportament rasist